Am ales... Porto...

Alegeri… totul tine de libertatea noastra de a alege.
Iar eu aleg ca aceasta postare sa nu aiba nici film si nici poza. Voi incerca sa descriu eu, iar voi va trebui sa dati la manivela imaginatiei putin.

Ultimele mele postari au fot mai putin detaliate… am preferat sa aplic metoda 1 poza=enspe mii de cuvinte, dar realitatea este ca resursele mele de timp au fost cam limitate. Dar, mi-ar fi rusine sa ma plang. Nu am de ce. Da, este mai greu decat ma asteptam si, da, trebuie sa muncesc mult mai mult pentru niste rezultate mai slabe dar sa imi para rau ar insemna sa fiu precum un cal de jug care nu vede decat drept inainte, eventual si un cal cam chior, care nu bate la mai mult de cateva… luni.
Partea frumoasa este ca am putut alege. Am avut ocazia sa aleg ce vreau sa fac in acest an si am ales. Am avut ocazia sa aleg felul in care vreau sa trec prin aceasta experienta si am ales. A nu se intelege ca nu mi-e dor de casa si ca nu imi este greu sa nu fiu langa familie de Sfintele Sarbatori. Din contra, e foarte greu, dar… tocmai asta face ca aceste clipe sa merite sa fie traite mai mult. Asta face ca rezultatele si munca de aici sa merite efortul meu… Eu pot sa aleg daca vreau sa stau si sa ma inec in melancolie sau daca vreau sa zambesc si sa creez momente valoroase, aici. Da, cuvantul a fost foarte bine folosit, SA CREEZ momente. Nu pot astepta sa se creeze singure.
Poate ca a venit momentul sa va fac si o descriere mai personala a acestui loc. O descriere ca prin ochii mei, asa cum vad eu Porto. Atentie doar ca am tendinta sa fiu critic in descrieri asa ca daca vi se pare ca o iau prea critic, sariti pasajul respectiv.
Porto este un oras tomnatic. Ma gasesc in mijlocul luniii decembrie dar mirosul frunzelor uscate si culorile rosiatice care impodobesc peisajul imi dau senzatia ca as fi intr-o poezie de Cosbuc. Mersul prin Porto seamana foarte mult cu o plimbare pe faleza din Mamaia, combinata cu un lant de pasi facuti pe malul Dambovitei in Bucuresti, la care se mai adauga o preponderenta urcare pe dealurile de pe langa Sinaia. Acum, combinatia nu va fi intotdeauna cea mai fericita. Se intampla sa te trezesti urcand cand ti-e lumea mai draga sau sa iti miroasa a peste din rau cand nu e cazul, dar, trebuie sa le accepti pe toate. In special in conditiile in care raul este cel care scalda dealurile din regiunea Douro, pe care sunt insiruite siraguri de vita de vie care, culese la momentul potrivit si tratate dupa reteta traditionala, produc un vin unic in lume, cu un nivel de alcool de aproximativ 21%, dulce si cu o aroma foarte puternica. Mai are de lacrimat mult Ovidiu de la Medgidia pana sa se prinda de cum se face treaba.
Porto o duce mai rau la capitolul omuleti. Locuitorii orasului Porto, daca nu ajungi sa ii cunosti personal si sa te imprietenesti cu ei (lucru care cam dureaza), au tendinta sa iti lasa o impresie nu foarte buna. Atitudinea lor combina dorinta de a vorbi a italienilor (in special in autobuze), cu disciplina nemteasca, tabieturile spaniolilor si calmul britanic. Oamenii astia nu au nicio grija. Cred ca indicele de stres de aici tinde spre zero. Este o placere sa mergi prin oras si sa vezi cat de bine intretinut este, se vezi cat de fluent se circula, fara claxoane, accidente, etc… Dezavantajul este ca uneori pare a fi un oras mort. Cu exceptia unor zone foarte animate zi si noapte, precum Ribeira, pe malul raului, NorteShopping si Zona Industriala, restul orasului pare cam adormit.
Concentratia mica a populatiei nu incurajeaza marile lanturi de hypermarketuri sa se bata pe piata. NU exista decat un singur Carrefour, care se afla in suburbia de sud a Porto, in Gaia. Apropo de Gaia, ca un comentariu personala, mi se pare mai frumoasa aceasta suburbie, este mai verde, cu locuinte mai vesele, mai noi, mai luminoase, etc…

Deocamdata cred ca ajunge…
Este timp de detalii si mai incolo.

In curand va aparea si al doilea filmulet din Barcelona, imediat dupa ce termin cu examenul de joi. J

Tchau!!!