duminică, 23 decembrie 2007

Branding de orgoliu...





Okai, tin minte ca am promis sa nu spun nimic de rau in acest blog. Asa ca imi voi tine promisiunea, dar voi prezenta o intamplare istorica, de care portughezii sunt extrem de mandrii.


In razboiul peninsular din vremea lui Napoleon, cand acesta a incercat sa anexeze si Portugalia, una dintre marile batalii s-a dat in Porto. Iar cetatenii acestui oras par a fi extrem de mandri de victoria lor.


Pe langa celebra deja statuie din nodul rutier al orasului, Ronda da Boavista, care prezinta un leu zdrobind un vultur, mai exista si un pod celebru, Dom Luis I, care s-a prabusit in 1809. A nu se confunda cu actualul pod metalic din Porto care poarta acelasi nume.


NU, acest pod a fost primul pod permanent construit in Porto, in 1806, si era alcatuit din barci.


Prabusirea lui este oarecum amuzanta. Cu tot orgoliul lor, portughezii, care se asteptau ca francezii sa atace dinspre sud, au fost surprinsi de armata lui Napoleon, care a venit din zona de Nord. Disperarea i-a cuprins si au incercat cu totii sa fuga inspre sud, folosind podul de barci, care s-a prabusit luand cu el vietile a aproximativ 6000 de locuitori ai orasului.


Ironic sau nu, la baza noului pod Dom Luis I, care nu a fost construit in acelasi loc, se gaseste o placa comemorativa ce descrie cu mandrie cum au reusit portughezii sa opreasca inaintarea trupelor lui Napoleon in Porto... da... fugind rupand pamantul... pardon, rupand podul de barci... frumos sacrificiu pentru patrie, pacat ca a fost facut cu spatele la inamic.


Mai trista este mandria lor si statuia din centru... cu ditamai leul care rapune vulturul... daca ar fi sa fim oleaca realisti, as pune o poza cu un pisoi care miauna la un vultur adormit.

Adevarul este ca au reusit sa il opreasca pe Napoleon si armata improvizata a cetatenilor din Porto alcatuita majoritar din militie locala si cetateni inarmati, au avut curajul si puterea de a infrunta cele patru batalioane conduse de maresalul Soult, trimis de Napoleon sa distruga Portugalia. Ce imi pare rau este ca se mandresc cu fuga de pe pod, in loc sa se mandreasca cu oamenii care au avut curajul sa se mobilizeze si sa apere ce aveau.

Cam asta ar fi cu branding-ul de orgoliu. Portugalia este o tara mica, dar au cu ce sa se mandreasca, numai ca uneori mai dau pe langa putin... :)

duminică, 16 decembrie 2007

Magia Gaudiana a Barcelonei...

Enjoy the Gaudian magic of Barcelona...

luni, 10 decembrie 2007

Am ales... Porto...

Alegeri… totul tine de libertatea noastra de a alege.
Iar eu aleg ca aceasta postare sa nu aiba nici film si nici poza. Voi incerca sa descriu eu, iar voi va trebui sa dati la manivela imaginatiei putin.

Ultimele mele postari au fot mai putin detaliate… am preferat sa aplic metoda 1 poza=enspe mii de cuvinte, dar realitatea este ca resursele mele de timp au fost cam limitate. Dar, mi-ar fi rusine sa ma plang. Nu am de ce. Da, este mai greu decat ma asteptam si, da, trebuie sa muncesc mult mai mult pentru niste rezultate mai slabe dar sa imi para rau ar insemna sa fiu precum un cal de jug care nu vede decat drept inainte, eventual si un cal cam chior, care nu bate la mai mult de cateva… luni.
Partea frumoasa este ca am putut alege. Am avut ocazia sa aleg ce vreau sa fac in acest an si am ales. Am avut ocazia sa aleg felul in care vreau sa trec prin aceasta experienta si am ales. A nu se intelege ca nu mi-e dor de casa si ca nu imi este greu sa nu fiu langa familie de Sfintele Sarbatori. Din contra, e foarte greu, dar… tocmai asta face ca aceste clipe sa merite sa fie traite mai mult. Asta face ca rezultatele si munca de aici sa merite efortul meu… Eu pot sa aleg daca vreau sa stau si sa ma inec in melancolie sau daca vreau sa zambesc si sa creez momente valoroase, aici. Da, cuvantul a fost foarte bine folosit, SA CREEZ momente. Nu pot astepta sa se creeze singure.
Poate ca a venit momentul sa va fac si o descriere mai personala a acestui loc. O descriere ca prin ochii mei, asa cum vad eu Porto. Atentie doar ca am tendinta sa fiu critic in descrieri asa ca daca vi se pare ca o iau prea critic, sariti pasajul respectiv.
Porto este un oras tomnatic. Ma gasesc in mijlocul luniii decembrie dar mirosul frunzelor uscate si culorile rosiatice care impodobesc peisajul imi dau senzatia ca as fi intr-o poezie de Cosbuc. Mersul prin Porto seamana foarte mult cu o plimbare pe faleza din Mamaia, combinata cu un lant de pasi facuti pe malul Dambovitei in Bucuresti, la care se mai adauga o preponderenta urcare pe dealurile de pe langa Sinaia. Acum, combinatia nu va fi intotdeauna cea mai fericita. Se intampla sa te trezesti urcand cand ti-e lumea mai draga sau sa iti miroasa a peste din rau cand nu e cazul, dar, trebuie sa le accepti pe toate. In special in conditiile in care raul este cel care scalda dealurile din regiunea Douro, pe care sunt insiruite siraguri de vita de vie care, culese la momentul potrivit si tratate dupa reteta traditionala, produc un vin unic in lume, cu un nivel de alcool de aproximativ 21%, dulce si cu o aroma foarte puternica. Mai are de lacrimat mult Ovidiu de la Medgidia pana sa se prinda de cum se face treaba.
Porto o duce mai rau la capitolul omuleti. Locuitorii orasului Porto, daca nu ajungi sa ii cunosti personal si sa te imprietenesti cu ei (lucru care cam dureaza), au tendinta sa iti lasa o impresie nu foarte buna. Atitudinea lor combina dorinta de a vorbi a italienilor (in special in autobuze), cu disciplina nemteasca, tabieturile spaniolilor si calmul britanic. Oamenii astia nu au nicio grija. Cred ca indicele de stres de aici tinde spre zero. Este o placere sa mergi prin oras si sa vezi cat de bine intretinut este, se vezi cat de fluent se circula, fara claxoane, accidente, etc… Dezavantajul este ca uneori pare a fi un oras mort. Cu exceptia unor zone foarte animate zi si noapte, precum Ribeira, pe malul raului, NorteShopping si Zona Industriala, restul orasului pare cam adormit.
Concentratia mica a populatiei nu incurajeaza marile lanturi de hypermarketuri sa se bata pe piata. NU exista decat un singur Carrefour, care se afla in suburbia de sud a Porto, in Gaia. Apropo de Gaia, ca un comentariu personala, mi se pare mai frumoasa aceasta suburbie, este mai verde, cu locuinte mai vesele, mai noi, mai luminoase, etc…

Deocamdata cred ca ajunge…
Este timp de detalii si mai incolo.

In curand va aparea si al doilea filmulet din Barcelona, imediat dupa ce termin cu examenul de joi. J

Tchau!!!

sâmbătă, 1 decembrie 2007

Pribeag roman pe plaiuri catalane... part 1

Trezirea de dimineata nu este niciodata placuta...dar mersul la aeroport este intotdeauna interesant. Multumita companiei RyanAir, care afiseaza un super mesaj pe toate avioanele ei ( BYE-BYE LATEHANSA), am reusit sa prindem un bilet dus-intors pana in Barcelona de 20 de euro. Interesant nu...

Seria de 3 filme care incepe cu acesta contine secvente din impresionanta experienta a unor Erasmusi romani in inima Catalunyei.

Enjoy... si, poate dati si niste comment-uri, sa vad daca mai citeste cineva :)

duminică, 18 noiembrie 2007

Magia fado...

Acest videoclip este un mic cadou pe care vi-l fac, sa va dati seama ce frumoasa este Portugalia, ce frumos este oceanul si sa simtiti ce patrunzatoare este muzica traditionala portugheza.

Enjoy

duminică, 11 noiembrie 2007

A venit, a venit Toamna... in Porto


Ista e a minha primera tentativa de escrever em por portugues. Espero que nao vou falhar. :)
No meio de umas semanas chenas de testes, decidi dar um paseo no parque da cidade para ver o outono e a sua beleza, mas tambem para recarregar as minhas pilhas.
Pode dizer que sou um romantico incuravel o que, nestas dias de progresso e technologia, eu quero voltar a natura, mas o que posso dizer e que isto e lo que sinto. Preciso de dar paseos no parque, preciso de ver um lago, umas familhas felices com criancas gostando da natura.
Assim me sinto feliz.
Bun, acum as face bine sa traduc ceea ce am spus mai sus pentru a nu imi pierde audienta nativa. Tinand cont ca dezvoltarea mea in artele limbii portugheze este in faza incipienta, nu va asteptati la chestiuni filosofice si structuri complexe.
>>> Aceasta este prima mea tentativa de a scrie in portugheza. Sper sa nu dau gres. :)
In mijlocul unor saptamani pline de teste am decis sa fac o plimbare prin parcul orasului pentru a vedea toamna si frumusetea ei, dar si pentru a imi incarca bateriile.
Poti spune ca sunt un romantic incurabil sau ca in aceste zile de progres si tehnologie, eu vreau sa ma intorc la natura, dar eu pot spune ca asta simt. Am nevoie sa ma plimb prin parc, am nevoie sa vad un lac, niste familii fericite cu copii care se bucura de natura.
Asa ma simt fericit. >>>
Asta e tot, pentru azi. Isto e tudo, para hoje.

duminică, 4 noiembrie 2007

Oua moi, catei si un soare perfect, in cel mai tare orasel portughez... AVEIRO!

Dupa stresul foarte pregnant din ultimele saptamani, am zis sa vizitez un orasel nou, si a meritat, cel mai tare de pana acum... AVEIRO!

Cam atat, va las sa va bucurati de filmulet!

marți, 30 octombrie 2007

M-am tuns...


Dupa lupte interioare seculare... compresate in cateva saptamani... am decis sa ma tund...
Din pacate... frizeru' nu a inteles prea bine ce trebuia sa faca ...

Glumeam... la faza cu frizerul..., nu la faza cu tunsul.
Daca va spun doar ca am dat de trei ori mai mult ca in tara... si asta intr-un loc relativ acceptabil... ma puteti acuza linistiti de deformarea realitatii.
Asa ca merita detalii.

Obisnuit cu frizeriile din Bucuresti, unde abia au descoperit aparatele de sterilizare, aici m-am simtit tare bine.
M-a luat una bucata brazilian inalt si masiv cu cercel in ureche (initial m-am speriat, stiind ca frizerii, pardon "par-stilistii", de genul asta sunt, in general, gay, dar nu au fost preobleme), m-a pus sa stau pe un scaun cu capul rezemat deasupra unei chiuvete si a inceput sa ma spele pe cap si sa ma maseze. Foarte tare frate! Baieti destepti; cu ocazia asta scapa si ei de situatia neplacuta de a tunde tot felul de nespalati, matretzoshi, etc... (a nu se intelege ca fac parte din acea categorie :D ).
Apoi, m-a bibilit ala vreo juma de ora, ba cu foarfeca, ba cu masina de tuns iarba, ba cu masinuta de tuns iarba, iar cu foarfeca,etc... ce mai, si-a meritat bacsisu baiatu.

Apropo, se anunta o plecare in curand, probabil Coimbra sau Aveiro... ceea ce inseamna... daaa... filmuleetz!

Pana atunci... poti da singur contur vietii tale?... Incearca!

duminică, 28 octombrie 2007

Bagabondu' la cumparaturi!



I'm back... big as a lot and twice as ugly... :)

Hai sa vedem cate fete imi citesc blog-ul... ia ziceti, fetele, care e cea mai buna solutie pentru a te pune pe picioare dupa o perioada infecta rau... cu gripa si teste care mai de care mai suspecte?

Exaaaact.... SHOPPING! Iar pe aici prin Porto, shopping-ul mai are un prefix, NORTESHOPPING, cel mai mare complex de shopping de aici. Daca vreti puteti sa il Google-uiti.

Sa le spuna cineva celor de la ASE sa bage bursa mai tarziu... :)), nu de alta, dar mai ca imi venea sa sparg jumatate din bursa ieri prin Norte. Pana la urma m-am hotarat sa imi iau doar o caciula... ah, si niste pantaloni. Atat!

Ah, am gasit si KFC-ul local. Ceva mai scump ca in Romania, dar, hei, aici salariul minim e de vreo 3 ori cat la noi asa ca e de inteles sa fie si puiu' mai scump nu? Doar ca aici baietii au contract cu CocaCola, nu cu Pepsi, din pacate. Ah... si nu au minunatia aia de sos de usturoi. Daca le ceri sos de usturoi iti dau un Heinz rasuflat.

In rest... ca orice mall... magazine multe... preturi pentru toate tipurile de carduri... si agitatie.... muulta agitatie.

Gataaaa... ajunge ca urla dupa mine testele de saptamana viitoare sa nu le abandonez...

Ciao!

miercuri, 17 octombrie 2007

De ce nu a aparut nimic nou pe blog da cateva zile?


Hmm... buna intrebare. Raspunsul, il aveti in poza.

Dar, pentru ca am promis ca pe blogul asta o sa spun numai si numai de bine, situatia suna asa:

NU am febra, NU tusesc, NU ma doare capul, cu alte cuvinte, NU AM NIMIC. Sunt perfect sanatos.


Asa-i ca suna bine :)


Hai ca v-am lasat ca ma cauta patu'


Ne auzim in weekend, poate o sa am ceva vesti mai "naspa" :))


Mishu OUT

sâmbătă, 13 octombrie 2007

Drumul cel mai lung... Avenida da Boavista

Povetele batranesti spun ca drumul cel mai scurt nu este intotdeauna cel mai scurt. Asa ca le-am ascultat si l-am luat la picior pe cel mai lung… pe cel mai lung din Porto, vreau sa spun.

Asa se face ca intr-o dupa-amiaza de sambata, care nu promitea prea mult, am decis sa parcurg pe jos, cu o sticla de 75 cl de apa plata si camera foto, celebra Avenida da Boavista, cel mai lung bulevard din Porto, estimat undeva la vreo 8 km lungime. Silueta mea probabil ca avea nevoie de asta iar curiozitatea mea incepuse sa apese pe lenea soarecelui de apartament in care ma transformasem in aceasta saptamana, dupa doua teste.

Probabil cel mai interesant aspect al acestui bulevard este ca evolueaza treptat. De la doua benzi cu un singur sens, cu case vechi, vag colorate si cu geamuri invechite, la cartiere de birouri, apoi hoteluri luxoase de 4 si 5 stele imprejmuite de magazine uni-branded de lux, apoi cartiere rezidentiale cu blocuri ridicate in ultimii 5 ani, curate, luminoase, si cu copaci pe acoperisuri si pe terase, apoi zona rezidentiala pentru oameni cu venituri mai “calduroase” unde casele au balcoane pline, sau mai bine zis acoperite, de flori. Apoi vine parcul…

Ascultati-ma cand va spun, nu va luati dupa altii. Nu va luati dupa carcotasi care spun ca un parc este naspa, nasol, varza, urat, doar pentru ca la o iesire iarba nu e verde si nu sunt prea multi copaci. Intamplator era iesirea de la ocean unde briza aduce vapori de apa sarata… care usuca vegetatia mai mult si nu pot creste prea multe specii de arbori in zona… in caz ca era cineva interesat de explicatia logica.
Argumentul emotional este altul, si anume ca daca plecati urechea la sfaturile altora in ceea ce priveste evaluarea naturii… riscati sa o luati in barba, la modul cat se poate de direct. Mai precis riscati sa nu vedeti un parc plin de conifere, cu conuri uriase, mai mari ca pumnul.
Riscati sa ratati un lac superb, plin de rate, gaste, lebede si lisite, care binevoiesc sa pedaleze inspre voi cum va apropiati de balta, in speranta ca interactiunea om-pasare se va lasa cu niste paine aruncata in lac…
Riscati sa ratati iarba proaspata si cosita regulat, pe care poti sa te intinzi in voie, fie sub un brad, fie in camp deschis, scaldat de lumina soarelui la apus…
Riscati sa nu vedeti familii fericite cu copii mici pe care ii obisnuiesc inca de la varsta fragede sa iasa din casa, sa se bucure de natura… nu sa stea ca bou la televizor si sa manance ciocolata pana se face cat mine (scuzati comparatia dar mi s-a parut relevanta, tinand cont ca ma cunoasteti cu totii J ). A nu se intelege ca ai mei nu m-au dus in parc, au facut-o, si chiar des, si m-au dat si la multe sporturi… stiu multe… pe bune… doar ca nu m-am tinut eu de niciunul. Am devenit victima Cartoon Network-ului, mai intai, apoi a venit MTVul cu Backstreet Boys si Spice Girls… ca intr-un tarziu sa ma refugiez cel mai frecvent pe terasa la Motoare… (ultima parte macar merita).
Ce mai… riscati multe… daca va luati dupa altii. Eu m-am decis sa nu ma iau. De aceea veti vedea si un filmulet cu plimbarea mea pe Avenida da Boavista…
Si, pentru ca totul sa fie perfect, marele bulevard inteapa oceanul si ultimele bucati de asfalt ale acestuia sunt asezate la Castelul de Branza (Castelo do Queijo), adik pe malul Atlanticului.
Atlanticu asta imi era dator. La ultima mea vizita mi-a suflat briza rece si umeda de mi-a intrat in oase si… drept urmare… am stat cu aspirina si ceaiuri vreo 3 zile in casa. Asa ca imediat ce m-a vazut, Atlanticu a zis sa se revanseze. Mi-a aratat una dintre multele minuni ale naturii. Valuri uriase care se sparg in pietrele de pe faleza… valuri pe care, daca stai pe unul dintre scaunele de piatra, strategic amplasate pe creasta dealului marginas oceanului, le poti vedea in lumina soarelui somnoros… in acest moment imi dau seama ca e mai bine sa va pun o poza la acest articol, decat sa scriu zeci de randuri. J

Ah… in caz ca nu am mentionat… puteti comenta in voie la postarile astea. Nu va abtineti.

joi, 11 octombrie 2007

Live your story...


"Don't lose your way... with each passing day...

You've come so far... don't throw it away...(...)

Live your story... faith, hope and glory... hold to the truth in your heart"


In case you are a Romanian reading this blog, I want to ask you: When you were young, did you not think that oranges came from Portugal just because in Romanian orange is translated as "portocala"?

I for one did. And now, I am spending five and a half months of my life in a country that I once believed was the place where oranges grew.


So what does that have to do with the quote I've written above?! Actually, a lot.

First of all, both of them have intertwined in my childhood. The qoute, I so freely use in this article, comes from an animation picture that carries a great deal of spiritual weight for me.

I am not sure that all of you have seen "The Land Before Time", by Walt Disney. It is actually a weeping story of a small dinosaur who loses his mother to a T-Rex and embarques on a journey to discover a land where he believes he will find his grandparents. Apart from the obvious, this is but an initiation journey. And the quote... it is from the soundtrack of the animation picture.


I feel that by coming to Porto, I too have embarqued on a journey.

It is 2:37 in the morning. Tomorrow I have a test in EOI, which, I'm pretty sure that, if you are not already familiar with what it stands for, you will not want to know.

2:39 now. I still have to study half of chapter 9 and what am I doing? writing the next post for my blog...


Noone said it was going to be easy... and it's not, quite the contrary. But, I asked for this. I needed this, to prove to myself that I can do and be more. I wanted to challenge my expectations and face some of the things I was hesitating to deal with, such as spreading my wings and flying away from the family nest, even if only for around five moths.


So... what can I do?... what will I do?... what should I do?... to make this experience be a memorable one in a good way. This is not a question for you to answer... this one is mine...


You will just have to learn about it from what I post here... from time to time... when the mood strikes... time allows me to... or the ordeal from an imminent test makes me drink 2 huge cups of coffee and deprive my brain of a night's sleep.


So... this is me... telling you I will NOT lose my way...and, seeing as how I've come so far, I will NOT throw it away.

Therefore... with each passing day.... I am living my story... with faith... hope... and glory... because I know how to hold on to the truth in my heart.


I shall sign this article with the name of the dinosaur I've mentioned, namely Little Foot.


This is good night...


Little Foot

luni, 8 octombrie 2007

Ciel latte...

Aceasta vizita si cerul magnific ce invelea orasul mi-a impregnat sintagma Ciel Latte pe scoarta...

It's moments like these when I remember why I decided to apply for Erasmus...

Ate ja!

sâmbătă, 6 octombrie 2007

Cred ca dupa vreo 10 incercari, l-a incarcat, pana la urma... enjoy

vineri, 5 octombrie 2007

Beau, navighez si ma tarasc din bar in bar


Frecventa cu care apar articolele pe blog-ul meu este, din fericire sau nu, frecventa cu care se intamplă lucruri memorabile in cel mai recent rol din viata mea, cel de student Erasmus in Porto.
Dupa cateva saptamani, m-am mai saturat de frenezia descoperirii unor lucruri noi in fiecare secunda. Daca tot va trebui sa locuiesc aici pentru urmatoarele 4 luni si cateva zile, va trebui sa imi reglez mojo-ul, cu alte cuvinte sa imi gasesc un echilibru spiritual, fizic, alimentar si temporal. Asta a presupus cateva zile mai plictisitoare, cu facultate in fiecare zi, la care s-au mai adaugat aproximativ 2 ore jumătate de portugheza intensiv pe care trebuie sa le adaug la un program si asa incarcat. Practic, ziua mea incepe pe la ora 9 si se termina undeva pe la ora 1, noaptea. De la facultate ma intorc pe la vreo 10:00 – 10:30 in fiecare seara. E ok… cred. Adik, am vrut asta, trebuia sa ma astept sa fie mai provocator decat ceea ce faceam in Romania, pentru o varietate substantiala de motive.
Mai exista si nemultumiri. Adica, am vorbit cu trupa de fetiscane din Latvia (care, pentru toata lumea, inseamna LETONIA, nu Lituania, ca innebunesc de cate ori aud colegi care confunda cele doua tari). Ele nu trebuie sa castige decat 20 de credite, fata de cele 34 de credite pe care trebuie sa le iau eu. Si sunt tot studente Erasmus.
De parca nu ar fi fost suficient, mi s-ar parea mai mult decat firesc sa mi se acorde creditele, pe care acasa le luam pentru limba engleza ca limba straina, din oficiu. Adik, totusi, aici studiez economie in engleza. Mai mult, daca e sa pun la socoteala si cele 4 credite pe care le voi castiga daca voi termina cursul intensiv de portugheza, ar trebui sa am vreo 8 credite deja aranjate. Dar nu le am. Ceea ce inseamna ca trebuie sa imi iau 2 materii in plus fata de cate aveam in tara.
A nu se intelege ca ma plang, pentru ca nu este asa, doar ca de felul meu sunt mai acid cand vine vorba de discriminare si, atata timp cat programul Socrates/Erasmus doreste a oferi experiente similare pentru studenti din mai multe tari, e pacat ca unii nu au timp suficient sa se bucure si de activitatile culturale la fel de usor precum altii. In fine, cred ca va trebui sa imi dovedesc mie ca ma duce capul sa fac o figura frumoasa si cu invatatul dar si cu satisfacerea propriilor ambitii de la aceasta experienta.

Ok, acum, sa trecem la treaba.
Azi, vineri, a fost o zi mai usoara. Cum 5 Octombrie e ziua nationala a Portugaliei, azi nu s-a facut scoala. Deci, zi libera. Ce am facut eu in aceasta zi libera? Am dormit. Pardon, am stins focul din mine care s-a aprins in noaptea precedenta.
Ziua de ieri este o zi ce merita povestita si care va primi si un filmulet pe acest blog.
In ciuda unui chiul in masa, de la vreo 3 din 5 cursuri, organizat de grupul de studenti Erasmus, intentiile noastre au fost onorabile. Reteaua de Studenti Erasmus (ESN) de aici a organizat mai multe activitati pentru studentii veniti de peste hotare special pentru a gusta din placerile locului. Asa ca s-au gandit ei sa ne duca la o vizita printr-o casa de vinuri. Aceasta vizita, cu scaparile de rigoare, s-a dovedit interesanta. Desi trebuia sa inceapa la 14:30 si, de fapt, a inceput la ora 16:00, a fost placut sa vedem o prezentare a vinului uneia dintre cele mai vechi si mai renumite case de vinuri din Porto, Calem. Aici am aflat si eu ca nu toate vinurile pot fi tinute la sticla pentru a se invechi. Doar cele Vintage.
Partea cea mai placuta a vizitei a fost degustarea. Am avut ocazia sa gust din doua tipuri de vin, unul alb si unul rosu. Desi casa era renumita pentru vinurile rosii, eu am fost mai impresionat de cel alb, care, desi doar demi-dulce, aducea la gust cu Martini si era foarte dulce. Nu imi pot imagina cat de dulce e cel dulce J
In fine, dupa vizita la casa de vinuri a urmat plimbarea cu vaporasul pe raul Douro. Minunata experienta si cred ca pozele din filmul care va urma vor fi mai graitoare decat zeci de randuri insirate pe aici.
Odata ajuns pe mal, a trebuit sa imi iau catrafusele si sa ma car la cursurile de portugheza, adik vreo 35 de minute de plimbare cu metroul pana la facultatea de sport, care, surprinzator, arata mult mai bine si miroase mult mai bine decat cea de economie.
Dupa cursuri am plecat direct la ultimul eveniment din acea seara organizat de ESN, PUB CRAWL. Cu alte cuvinte, am facut jonctiunea cu restul grupului de erasmusi in fata Rectoratului si ne-am impartit in echipe d ecate 10 + 1 coordonator. Am primit fiecare o foaie cu biletele ce purtau numele mai multor baruri. Ideea e ca trebuia sa mergem din bar in bar si prin fiecare bar sa tragem cate o dusca de ceva, inca nu stiam ce.
Zis si facut, am luat-o la pas si am inceput sa batem centrul orasului si partea de sud de la rau in cautarea barurilor unde aveam sa bem. Carcaletele de bauturi care s-a format in stomacul meu a continut o varietate mare de bauturi, de la vin alb cu 7Up, la un fel de coniac traditional portughez, un fel de vodca portugheza, niste sangria, ceva lichior de fructe, etc… nu le mai stiu nici eu. Iar bauturile mai tari trebuiau stinse, asa ca la cele 8-9 pahare de tarie si ce altceva mai era pe acolo, s-au mai adaugat, treptat si vreu 4-5 sticle de bere.
Din grupul de 10 erasmusi, eram 6 baieti si 4 fete. Din pacate fetele nu au facut fata prea bine, unele fiind deja matoale dupa primele 3 baruri, iar dupa ultimul s-au dus la culcare prin diverse masini. 2 au rezistat si au mers mai departe la petrecerea care s-a descins pe malul raului, undeva intre 2 baruri, pentru ca unul avea muzica mai buna iar altul bere mai ieftina. Asa ca am facut un compromis si am stat pe afara.
Pe la vreo 4-5 dimineata mi-am dat si eu seama ca e cam tarziu si am plecat impreuna cu alti studenti spre casa. Nu mai erau mijloace de transport asa ca am luat-o la pas. De obicei fac vreo 20 de minute pana acasa de la marginea raului, mers mai rapid, dar, sa fim sinceri, dupa vreo 8 baruri si vreo 5 beri… am facut vreo 35 de minute, dar nu m-am pierdut J
Cred ca aveam nevoie de asa ceva… pentru a mai rupe monotonia, pentru a imi mai clati mintile, pentru a respira si un alt aer. Ciudat e ca daca stau sa ma gandesc, nici macar nu pot spune ca m-am imbatat, desi cred ca am vrut, macar asa intr-o mica masura. Tinand cont ca stiu cam tot ce am facut si in ce ordine in noaptea precedenta, tinand cont ca stradutele din Porto sunt mici, multe si inguste, iar eu am navigat simplu fara sa ma pierd… cred ca nu am reusit sa ma inmiresmez suficient… dar de distrat… m-am distrat pe cinste. Ah, cred ca imi mai aduc aminte si cum ii chema pe toti din grupul meu, sa imi scuzati spelling-ul ca nu stiu exact cum se scriu numele lor. Desi, sa vedem: Subsemnatul, Joao – Coordonatorul ESN, Java si Justina (2 lituanience), Berkay și Balkis ( un turc si o turcoaica), Matteo si Pascuall (2 ”italiano vero”), Caso și Elisa (un cuplu de brazilieni), si nu in ultimul rand Sidonia (CD, o studenta la medicina din Ungaria). Ok, dovezi suficiente ca nu m-ai inmiresmat suficient? J

In fine, cam atat pentru acum. Nu am mai avut texte in mine, nu am mai avut metafore, comparatii (prea multe). Am fost direct…

Signing aut, for now…

Mishu’

marți, 25 septembrie 2007

Walking in Braga... but do I really feel the way I feel...


Sa mergi intr-o tara straina doar cu scopul declarat de a invata si de a lua note mari e probabil unul dintre cele mai ridicole lucruri pe care le-ai putea face.
Cand Portugalia vine cu o oferta de obiective printre care se numara vizitarea unuia dintre cele mai vechi orase ale Europei pentru doar 12 euro (transport feroviar, urban si masa la McDonalds la pranz incluse), ar trebui sa fii putin teleghidat neuronic sa refuzi.
Din fericire, ratiunea noastra a prevalat si ne-am vazut sambata la ora 9:20 la gara de la Sao Bento. Eu, Andreea, Ioana, Cristiana, Simona, Madalina si Armindo, in total sapte calatori cu legitimatii de studenti in buzunare si cu aparate de fotografiat pregatite in genti.
Cardul meu de pe Nokia de 64 MB nu mi-a permis sa instalez decat vreo 8 melodii; am bagat niste Taxi si oleaca de Keane. Perfecte pentru un somn dulce pe drum. Un drum care parca semana cu turul Bucurestiului cu metroul, sau cu personalul de Bucuresti Nord – Teius cu oprire in fiecare micro-statie. Cam asa era si trenul asta, doar ca era mai gol, nu mirosea la fel de mult a bautura si parea ceva mai curat.
Dar opririle au fost undeva in zona numarului 30, pentru o distanta de vreo 200 km, sau cat or fi intre Braga si Porto (va trebui sa verific chestia asta J ).
Okai, odata ajunsi in Braga, tocmai cand sa iesim din gara am fost abordati de una bucata olandez blond, ochi albastri, inaltut, un zambet tot, care ne-a marturisit ca este si el student Erasmus, surpriza, tot in Porto si ca a venit si el sa viziteze Braga. Ce sa mai zici, după aceasta prezentare relativ succinta, doua dintre fete (nu am sa le dau numele, sa fie mai interesant) mai aveau putin si suprasolicitau sistemul de canalizare al Bragai din cauza balelor… in timp ca o a treia isi cauta in disperare pachetul de Kleenex J.
Din pacate, Tim nu a putut veni cu noi prin Braga, deoarece era cu parintii…
Okai, iar ma intind… Hai ca o tai mai pe scurt. Primul loc vizitat este un loc sfant… despre care voi lasa pozele sa vorbeasca. Insa, ceea ce pozele nu vor putea sa descrie este nunta pe care am vazut-o in catedrala din locatia respectiva. Decor de vis. Un altar incredibil, luminat parca magic, mirii ingenuncheati in fata altarului, iar pe fundal se auzeau cantece religioase acompaniate pe rand, fie de o chitara fie de orga catedralei. Poate acustica, sau poate decorul faceau ca vocile sa para angelice, sau poate ca amintirea clipelor petrecute cu corul Mihai Viteazul si lovit de romantismul inevitabil al unirii destinelor celor doi fericiti, sa ajung sa cred din nou in Teoria Transcendentei. Poate acel loc, in aceea clipa a fost un portal catre o alta lume… okai… iar o iau pe carari pierdute... J
Pe langa flori, pe langa lacul cu pesti de aur, pe langa scarile strajuite de statuile celor care l-au pierdut pe Iisus, pe langa stejarii care isi scuturau ghindele in cismelele cu apa din piatra, pe langa toate acestea mai era si un funicular, sau furnicular, cum ii zicem noi p-aici… care facilita ascensiunea curiosilor catre lacasul sfant.

Apoi am plecat prin Braga… targuri in centrul orasului… demonstratie de retele wireless (nu am avut laptopul)... un orasel de genul Sighisoarei… vechi… plin de aminitiri… de vanzatori ambulanti de castane coapte…
Un oras plin de biserici, de catedrale, de urme lasate de oameni care au avut ambitia si au reusit sa schimbe ceva pe fata pamantului.
Un oras in care un portughez simpatic m-a lasat sa ma joc cu boxerul lui, care m-a pupat de zeci de ori si care m-a facut sa imi dau seama ce dor imi e de Nera. Sper sa ma recunoasca cand ma intorc.

Si apoi ne-am intors… cu bateria la camera foto moarta… cu talpile rupte de atata mers… dar cu amintirea unui loc divin ce, sper eu, va ramane intiparit o vesnicie in mintea mea. E foarte posibil sa imi schimb imaginea unei nunti ideale, pe care o capatasem dupa ce am vazut videoclipul de la November Rain. J

Dar, pana atunci, ramane un jurnal… o amintire si promisiunea ca dupa acest post va veni si primul filmulet pe blogul meu…

Until next time…

Mishu… signing out.

Impreuna pentru o aventura in orasul dragonilor...


Cine spunea ca un scriitor, daca nu isi asterne ideile pe foaie in cel mai scurt timp, le uita, avea dreptate. Sunt in Porto de mai bine de o saptamana jumatate, iar postarile mele anterioare au surprins doar primele trei zile.
Cu alte cuvinte, mai mult ca sigur s-au intamplat mi multe chestii pe care chiar vreau sa mi le amintesc.
Ma gandesc in primul rand la reuniunea trupei de romani. Despre acest lucru aveam pareri impărtite inainte de plecarea din tara.
Absolut toti cei care fusesera in Erasmus inaintea mea mi-au spus ca pentru a avea parte de o experienta cu adevarat remarcabila, trebuie sa nu ma leg de ceilalti compatrioti ai mei.
Dar acest lucru este foarte usor de zis, insa dificultatea este apasatoare.
Cum sa nu vorbesti cu singurii oameni care iti inteleg cuvintele si cu care poti comunica cel mai usor. Nu… nu am de gand sa ii ascult pe ceilalti care au fost inaintea mea.
Una dintre cele mai pregnante nevoi ale omului este cea de a comunica, si daca se poate, cat mai usor. Asa ca da, ma simt foarte bine in sanul insulei de romani din Portugalia.
Din toate problemele pe care le-am avut de la inceput, a mai ramas numai una.
Am reusit sa rezolvam cu cazarea, am reusit sa rezolv problema cu cardul bancar, in sensul ca mai exista locatii unde nu pot plati cu el, si care afiseaza sigla Mastercard, dar macar la supermarket merge J
Am reusit sa rezolv cu transportul si…da AM VAZUT OCEANUL. Cred ca e printre cele mai frumoase privelisti asupra carora mi-am indreptat privirea de cand respir.
A mai ramas internetul. Inca mi se mai intrerupe netul la facultate… si acasa nu merge modemul, deloc… in fine… cam asta a fost totul… totul rau, that is.

Acum incepe ceea ce eu sper sa fie de bine. 6 luni de sperante… munca si aventuri, sper eu diverse si interesante.

marți, 18 septembrie 2007

Daca mai continua tot asa parca vad ca incep sa ciupesc... rau :)


Deschid ochii… BBCul continua sa vorbeasca in engleza de bastina, fara nicio problema, reluand stirea despre mama fetitei rapite in Portugalia, care a devenit suspecta de uciderea micutei. Primul gand a fost ce bine ca nu mai pot spune astia ca fata a fost rapita de o gasca de romani pentru a fi vanduta mai incolo pe piata sclaviei sexuale.
Era abia ora cinci, alarma telefonului avea sa mai astepte pana sa imi dea oficial scularea. M-am culcat la loc.
Se face 9. Ma trezesc. Ma indrept agale spre dus. Era rece, dar bun. Dupa un mic aranjament cosmetic, de la par, la dinti, la urechi si la alte zone demne de inspectie la cai, ma duc, bat in usa Ioanei, aud un ”Da!”, iese si apoi plecam amandoi dupa Andreea.
Andreea ne astepta la fotoliile impletite cu perne moi pe ele. Coboram niste scari si ajungem in sala de mic dejun. Excelent! Bufet suedez… mancare buna, dar cel mai mult apreciez paharul de suc natural de portocale si cafeaua cu lapte, fara zahar, pe care o savurez intr-o liniste de o durata relativ limitata. Din nefericire, calvarul cazarii noastre inca nu se terminase. De fapt, abia incepuse.
Ne-am luat calculatoarele si plecam prin oras. Ajungem in zona Rectoratului, cautam ceva pe care sa ne asezam si gasim un parculet simpatic, in partea stanga a Rectoratului. In acest parc este cea mai frumoasa bolta de arbori pe care am vazut-o vreodata. Cred ca sunt artari… dar nu sunt siguri, insa copacii par a fi iesit din niste musuroaie uriase, iar crengile se impreuneaza deasupra unei alei, parca dorind sa se lege pe vecie.
Pe o banca sub aceasta bolta ne-am asezat si, avand deja doua telefoane cu numere locale, incepem sa contactam persoanele potrivite. Din lista noastra de 12 persoane de contactat, reusim sa stabilim intalniri cu 5. Deocamdata suficient. Una la 2, una la 4 si una putin dupa 6. Urmatoarele doua aveau sa aiba loc a doua zi.
Din cauza ca programul biroului international de la UP este intre 14:30 si undeva pana in ora 18:00, a trebuit sa ratez prima intalnire, la care s-au dus fetele. Eu mi-am carat posteriorul in cladirea mare a Rectoratului. Dupa ce urc o pereche de scari o iau la stanga si intru intr-o incapere in care mai asteptau vreo 6 debusolati ca mine.
Acum, poate ca exagerez, dar mi s-ar parea firesc ca secretara de la biroul international al Universitatii sa stie macar o limba de circulatie internationala, dar nu stia decat portugheza. Insa, experienta si-a spus cuvantul, cuconita de aproximativ 50 si ceva de ani, cu decolteu generos, bratara la glezna dreapta si o fata ridata care trada varsta, reusind sa imi identifice exact nevoile. Mi-a dat un formular si dupa ce l-am completat m-a rugat sa mai astept.
Dupa jumatate de ora de uitat pe pereti, alaturi de timizi in cautare de fete prietenoase pentru a purta o conversatie, m-am auzit strigat. AM fost dus intr-o camera unde mi s-a facut copie dupa pasaport, asigurare si poza personala. Mi s-a explicat pe scurt ce am de facut mai departe, dupa care mi s-au dat un tricou si o plasa cu un poster si alte materiale informative despre Porto. Ce sa zic, la capitolul reception, jos palaria.
Bla bla bla… formalitati. Plec, trebuia sa fiu la 4 juma’ la metrou Hospital Sao Joao. Era deja si douazeci iar eu nu reuseam sa citesc o harta si sa gasesc o statie de metrou. Dupa ce ma duc mai la vale, ma hotarasc sa intreb pe unu’ daca stie unde gasesc o statie de metrou. Surpriza, era la cativa metri de mine, dar nu imi sarea in ochi.
Ajung cu putina intarziere la locul de intalnire, fetele erau deja acolo. Se pare ca persoana cu care trebuiau sa se intalneasca la ora 4 ne-a tras teapa. Asta e. A venit si Joao. Plecam impreuna spre locul unde avea sa fie intalnirea cu contactul de la ora 6. Bla bla bla… pe scurt, ne-a placut, am acceptat, restu detalii.
In seara aceea aveam sa dormim tot la hotel si, cel mai tare a fost ca Joao, a carei adresa o lasasem la aeroport pentru a livra bagajele recuperate, a venit si mi-a adus geamantanul. HAINE PROASPETEEEE! Cam asa eram J…

Ziua urmatoare, pe langa deliciosul mic dejun de la hotel, a mai avut loc un transport de bagaje pe calea metroului pana la noul loc unde aveam sa locuim.
N-a fost prea greu, dar am facut 2 drumuri, ca… deh, fetele, daca nu au 2 bagaje mari, nu se simt bine. Apropo, am invatat sa leg si eu geamantanele cu spatiu pentru cheile geamantanului la incuietoare.
A treia zi avea sa vina cu inca o problema. Cardul meu drag, Mastercard Standard in Euro, de la BRD, nu a fost acceptat si am fost nevoit sa platesc cash. Asta e.
Seara s-a incheiat in compania dragului nostru ghid, Joao, care a tinut neaparat sa ne duca sa vedem raul si orasul din cel mai inalt loc, apoi sa mancam, si am mancat o specialitate portugheza cu carne de peste, cartofi, smantana si alte bunatati, care ne-a determinat sa gasim reteta si sa o incercam. And we shall, I hope.
Seara aceea avea programata o asa zisa intalnire cu restul gastii de romanasi, dar, din pacate nu am apucat sa construim insula romaneasca din Porto in prima noapte langa Rio Douro.

miercuri, 12 septembrie 2007

Primii pasi spre o lume noua...


5 Dimineata… M-am sculat de cinci ori in noaptea trecuta inainte sa adorm… am uitat sa pun sapunul cu miros de pepene galben… am uitat sa imi mut puloverul din bagajul mare in cel mic, s-ar putea sa fie frig la Porto… am pus aparatu de ras oare?... nu… ma duc sa il pun… ma culc la loc… dimineata ma scoala telfonul care in ultima saptamana a fost la reparat la un individ care mi-a spus 5 zile ca telefonul are probleme cu flashu’ (adik, pentru pifani ca mine, memoria telefonului), ca apoi sa il duca la altu care i-a zis ca era doar ceva la soft…
Spalarea repede… nu mananc, de emotii… beau un Nesquik… apoi o Segafredo…mmm… parca e ceva mai aromata ziua.
Suna interfonu… a ajuns mai devreme… a prins conexiune buna la metrouri si a venit, asa cum a promis… bea si ea o cafea… ca ii place mult, apoi ai mei imi fac semn ca e timpul sa plecam la aeroport si imi iau cele DOAR 2 bagaje in brate, unu mare si unu mic… ca mi-a fost frica sa nu cumva sa depasesc limita de kilograme la bagaj.
Afara, in fata masinii, ea imi spune ca nu poate veni cu mine la aeroport… si are dreptate… daca vine nu mai ajunge la timp la serviciu, si mai are si mult de alergat… asa ca mai bine nu vine… oricum, mi-a demonstrat ca, daca vrea, poate.
In drum spre aeroport imi mai da un telefon cand ajunge acasa, sa imi ureze drum bun.
Ajungem la aeroport, ma uit ca vitelu` la poarta nou e prima data cand merg cu avionu… arata cam ciudat… in total, aveam sa vizitez de trei ori pana la ora 8 tronul regal, de doua ori acasa si o data la aeroport. Mergem la un ghiseu TAROM sa ma sfatuiasca, iar tipa se ofera sa imi faca check in la bagaj, super… scap de coada si de aglomeratie.
Intr-un tarziu ii mai dau o data telefon sa ii spun ca o iubesc, pentru ca in ultima vreme fusesem prea ciufut sa mai recunosc.
Imi iau la revedere de la ai mei. Mama a incercat sa imi spuna de vreo 10 ori in ultima ora sa nu imi fie teama, ca o sa fie bine si sa nu imi fac probleme pentru acasa, ca o sa aiba ea grija de toata lumea… draga de ea J. Apoi tata… cu o imbratisare puternica, barbateasca imi transmite totul… se vedea pe chipul lor ca fericirea si zambetele sunt oleaca dublate de lacrimi. Cred ca mama incerca sa imi spuna mie ca o sa fie bine, ca pana la urma sa creada si ea asta. Tata, inainte sa ne despartim, a facut o gluma, proasta… de gura de aur. M-a intrebat daca nu mi-am trecut numarul de telefon pe cartea de contact de la bagaje… ca poate le pierd astia la unul dintre aeroporturi. Am crezut ca glumeste, ca doar nu mergeam cu low-cost.
Oricum, imi iau la revedere, trec prin linia de control de siguranta… apoi pasapoarte… apoi zona duty-free, cu preturi de te urcai pe pereti… apoi terminal… autobuz… Boeing 737, zbor, mancare super tare la micul dejun la Tarom.
Ajung la Roma… cam debusolat… ma intalnesc cu familia Morar care tocmai pleca in excursie… ma miram eu de ce Dl. Morar nu a mers sa sprijine o manifestatie ce vroia sa salveze de la ghilotina media mai multe emisiuni culturale, precum cea a lui de pe TVR1… acum am aflat.
In fine… ajung pana la urma la ghiseul TAP de la Roma pentru a imi lua boarding pass-ul pentru Lisabona si respectiv Porto. Dupa vreo 3 minute de nedumiriri, domnisoara, cu ochi albastri foarte frumosi, de ela ghiseu, imi spune ca a aparut o problema cu zborul conexiune de la Lisabona la Porto, din cauza unei greve la TAP, zborul fusese anulat si urmau sa imi dea bilete la un alt zbor cu 2 ore mai tarziu.
Ok, sa zicem ca nu aveamce sa fac, asa ca am acceptat. AM intrebat special daca si bagajele mele vor fi deviate asemanator, mi s-a spus ca da.
In fina… merg mai departe, ajung si pe al doilea zbor, de la Roma la Lisabona… avion Airbus A320… scaune de piele, mai mari si mai confortabile… una bucata stewardeza la finele primei tinereti… cu mici urme de riduri… rumena in obraji… ochii rotunzi si inchisi la culoare… zambeste de zor… oarecum prosteste. Stiu, asta e politica liniilor aeriene… pica avionu si ele tot zambesc precum proastele … UUUU muriiiim, ne prabusim, dar nu-I nimic, va tratam cu zambete… macar sa murim fericiti nu? Vine pranzul, la bordul nevei. De data asta o amestecatura de piept de pui cu branza topita, incalzite si o chifla. Le-a durut fix in chifla pe stewardeze de mancarea mea. Sanvisul fusese strivit, iar carnea se afla amestecata cu branza topita intr-un colt, iar in celalalt, painea.
Ajungem la Lisabona, aterizare de nota 10, ma asteapta la intrarea in aeroport un agarici de la TAP. A reusit TAPu’ sa aranjeze un alt zbor, pentru mine si ceilalti pasageri deviati, la doar 15 minute mai tarziu decat zborul de dinainte de greva. Super.
Iau si avionul asta, care la decolare facea mai rau decat aparatul meu de macinat cafea de acasa. Ajung la Porto si ma duc sa imi ridic bagajele. OHA! Tata a avut gura de aur, mi le-au pierdut.
Ma duc la biroul de lost and found impreuna cu o gloata de vro` 15 alti omuleti ofuscati ca nu si-au regasit bagajele printre jegurile de la terminal… in schimb erau vreo 25 de bagaje care nu ne apartineau, dar cik venisera cu avionu meu… whatever.
La gara ma astepta Joao. Alaturi de el se afla si Ioana. Ea a ajuns cu o zi inainte si reusise sa vada orasu.
Alte vesti proaste, cazarea era jalnica. Individil ala arogant de pe strada Rua do Breiner 262, care inchiriaza apartamente cu igrasie la suprapret, s-ar putea sa ne fi tras o teapa sanatoasta. Ne intalnim apoi si cu Andreea si plecam spre casa. Intr-adevar, jalnica. Smecheru` vine si zice ca vrea sa ne arate si alt apartament. La fel de jalnice ca si el.
Prin urmare, mergem la un hotel, 3 stele, zona ciudata, afacere serioasa, camere super curate, cam mici dar cu aer conditionat si televizor cu cablu. Iar baia, o minunatie.
END OF PART 1