marți, 30 octombrie 2007

M-am tuns...


Dupa lupte interioare seculare... compresate in cateva saptamani... am decis sa ma tund...
Din pacate... frizeru' nu a inteles prea bine ce trebuia sa faca ...

Glumeam... la faza cu frizerul..., nu la faza cu tunsul.
Daca va spun doar ca am dat de trei ori mai mult ca in tara... si asta intr-un loc relativ acceptabil... ma puteti acuza linistiti de deformarea realitatii.
Asa ca merita detalii.

Obisnuit cu frizeriile din Bucuresti, unde abia au descoperit aparatele de sterilizare, aici m-am simtit tare bine.
M-a luat una bucata brazilian inalt si masiv cu cercel in ureche (initial m-am speriat, stiind ca frizerii, pardon "par-stilistii", de genul asta sunt, in general, gay, dar nu au fost preobleme), m-a pus sa stau pe un scaun cu capul rezemat deasupra unei chiuvete si a inceput sa ma spele pe cap si sa ma maseze. Foarte tare frate! Baieti destepti; cu ocazia asta scapa si ei de situatia neplacuta de a tunde tot felul de nespalati, matretzoshi, etc... (a nu se intelege ca fac parte din acea categorie :D ).
Apoi, m-a bibilit ala vreo juma de ora, ba cu foarfeca, ba cu masina de tuns iarba, ba cu masinuta de tuns iarba, iar cu foarfeca,etc... ce mai, si-a meritat bacsisu baiatu.

Apropo, se anunta o plecare in curand, probabil Coimbra sau Aveiro... ceea ce inseamna... daaa... filmuleetz!

Pana atunci... poti da singur contur vietii tale?... Incearca!

duminică, 28 octombrie 2007

Bagabondu' la cumparaturi!



I'm back... big as a lot and twice as ugly... :)

Hai sa vedem cate fete imi citesc blog-ul... ia ziceti, fetele, care e cea mai buna solutie pentru a te pune pe picioare dupa o perioada infecta rau... cu gripa si teste care mai de care mai suspecte?

Exaaaact.... SHOPPING! Iar pe aici prin Porto, shopping-ul mai are un prefix, NORTESHOPPING, cel mai mare complex de shopping de aici. Daca vreti puteti sa il Google-uiti.

Sa le spuna cineva celor de la ASE sa bage bursa mai tarziu... :)), nu de alta, dar mai ca imi venea sa sparg jumatate din bursa ieri prin Norte. Pana la urma m-am hotarat sa imi iau doar o caciula... ah, si niste pantaloni. Atat!

Ah, am gasit si KFC-ul local. Ceva mai scump ca in Romania, dar, hei, aici salariul minim e de vreo 3 ori cat la noi asa ca e de inteles sa fie si puiu' mai scump nu? Doar ca aici baietii au contract cu CocaCola, nu cu Pepsi, din pacate. Ah... si nu au minunatia aia de sos de usturoi. Daca le ceri sos de usturoi iti dau un Heinz rasuflat.

In rest... ca orice mall... magazine multe... preturi pentru toate tipurile de carduri... si agitatie.... muulta agitatie.

Gataaaa... ajunge ca urla dupa mine testele de saptamana viitoare sa nu le abandonez...

Ciao!

miercuri, 17 octombrie 2007

De ce nu a aparut nimic nou pe blog da cateva zile?


Hmm... buna intrebare. Raspunsul, il aveti in poza.

Dar, pentru ca am promis ca pe blogul asta o sa spun numai si numai de bine, situatia suna asa:

NU am febra, NU tusesc, NU ma doare capul, cu alte cuvinte, NU AM NIMIC. Sunt perfect sanatos.


Asa-i ca suna bine :)


Hai ca v-am lasat ca ma cauta patu'


Ne auzim in weekend, poate o sa am ceva vesti mai "naspa" :))


Mishu OUT

sâmbătă, 13 octombrie 2007

Drumul cel mai lung... Avenida da Boavista

Povetele batranesti spun ca drumul cel mai scurt nu este intotdeauna cel mai scurt. Asa ca le-am ascultat si l-am luat la picior pe cel mai lung… pe cel mai lung din Porto, vreau sa spun.

Asa se face ca intr-o dupa-amiaza de sambata, care nu promitea prea mult, am decis sa parcurg pe jos, cu o sticla de 75 cl de apa plata si camera foto, celebra Avenida da Boavista, cel mai lung bulevard din Porto, estimat undeva la vreo 8 km lungime. Silueta mea probabil ca avea nevoie de asta iar curiozitatea mea incepuse sa apese pe lenea soarecelui de apartament in care ma transformasem in aceasta saptamana, dupa doua teste.

Probabil cel mai interesant aspect al acestui bulevard este ca evolueaza treptat. De la doua benzi cu un singur sens, cu case vechi, vag colorate si cu geamuri invechite, la cartiere de birouri, apoi hoteluri luxoase de 4 si 5 stele imprejmuite de magazine uni-branded de lux, apoi cartiere rezidentiale cu blocuri ridicate in ultimii 5 ani, curate, luminoase, si cu copaci pe acoperisuri si pe terase, apoi zona rezidentiala pentru oameni cu venituri mai “calduroase” unde casele au balcoane pline, sau mai bine zis acoperite, de flori. Apoi vine parcul…

Ascultati-ma cand va spun, nu va luati dupa altii. Nu va luati dupa carcotasi care spun ca un parc este naspa, nasol, varza, urat, doar pentru ca la o iesire iarba nu e verde si nu sunt prea multi copaci. Intamplator era iesirea de la ocean unde briza aduce vapori de apa sarata… care usuca vegetatia mai mult si nu pot creste prea multe specii de arbori in zona… in caz ca era cineva interesat de explicatia logica.
Argumentul emotional este altul, si anume ca daca plecati urechea la sfaturile altora in ceea ce priveste evaluarea naturii… riscati sa o luati in barba, la modul cat se poate de direct. Mai precis riscati sa nu vedeti un parc plin de conifere, cu conuri uriase, mai mari ca pumnul.
Riscati sa ratati un lac superb, plin de rate, gaste, lebede si lisite, care binevoiesc sa pedaleze inspre voi cum va apropiati de balta, in speranta ca interactiunea om-pasare se va lasa cu niste paine aruncata in lac…
Riscati sa ratati iarba proaspata si cosita regulat, pe care poti sa te intinzi in voie, fie sub un brad, fie in camp deschis, scaldat de lumina soarelui la apus…
Riscati sa nu vedeti familii fericite cu copii mici pe care ii obisnuiesc inca de la varsta fragede sa iasa din casa, sa se bucure de natura… nu sa stea ca bou la televizor si sa manance ciocolata pana se face cat mine (scuzati comparatia dar mi s-a parut relevanta, tinand cont ca ma cunoasteti cu totii J ). A nu se intelege ca ai mei nu m-au dus in parc, au facut-o, si chiar des, si m-au dat si la multe sporturi… stiu multe… pe bune… doar ca nu m-am tinut eu de niciunul. Am devenit victima Cartoon Network-ului, mai intai, apoi a venit MTVul cu Backstreet Boys si Spice Girls… ca intr-un tarziu sa ma refugiez cel mai frecvent pe terasa la Motoare… (ultima parte macar merita).
Ce mai… riscati multe… daca va luati dupa altii. Eu m-am decis sa nu ma iau. De aceea veti vedea si un filmulet cu plimbarea mea pe Avenida da Boavista…
Si, pentru ca totul sa fie perfect, marele bulevard inteapa oceanul si ultimele bucati de asfalt ale acestuia sunt asezate la Castelul de Branza (Castelo do Queijo), adik pe malul Atlanticului.
Atlanticu asta imi era dator. La ultima mea vizita mi-a suflat briza rece si umeda de mi-a intrat in oase si… drept urmare… am stat cu aspirina si ceaiuri vreo 3 zile in casa. Asa ca imediat ce m-a vazut, Atlanticu a zis sa se revanseze. Mi-a aratat una dintre multele minuni ale naturii. Valuri uriase care se sparg in pietrele de pe faleza… valuri pe care, daca stai pe unul dintre scaunele de piatra, strategic amplasate pe creasta dealului marginas oceanului, le poti vedea in lumina soarelui somnoros… in acest moment imi dau seama ca e mai bine sa va pun o poza la acest articol, decat sa scriu zeci de randuri. J

Ah… in caz ca nu am mentionat… puteti comenta in voie la postarile astea. Nu va abtineti.

joi, 11 octombrie 2007

Live your story...


"Don't lose your way... with each passing day...

You've come so far... don't throw it away...(...)

Live your story... faith, hope and glory... hold to the truth in your heart"


In case you are a Romanian reading this blog, I want to ask you: When you were young, did you not think that oranges came from Portugal just because in Romanian orange is translated as "portocala"?

I for one did. And now, I am spending five and a half months of my life in a country that I once believed was the place where oranges grew.


So what does that have to do with the quote I've written above?! Actually, a lot.

First of all, both of them have intertwined in my childhood. The qoute, I so freely use in this article, comes from an animation picture that carries a great deal of spiritual weight for me.

I am not sure that all of you have seen "The Land Before Time", by Walt Disney. It is actually a weeping story of a small dinosaur who loses his mother to a T-Rex and embarques on a journey to discover a land where he believes he will find his grandparents. Apart from the obvious, this is but an initiation journey. And the quote... it is from the soundtrack of the animation picture.


I feel that by coming to Porto, I too have embarqued on a journey.

It is 2:37 in the morning. Tomorrow I have a test in EOI, which, I'm pretty sure that, if you are not already familiar with what it stands for, you will not want to know.

2:39 now. I still have to study half of chapter 9 and what am I doing? writing the next post for my blog...


Noone said it was going to be easy... and it's not, quite the contrary. But, I asked for this. I needed this, to prove to myself that I can do and be more. I wanted to challenge my expectations and face some of the things I was hesitating to deal with, such as spreading my wings and flying away from the family nest, even if only for around five moths.


So... what can I do?... what will I do?... what should I do?... to make this experience be a memorable one in a good way. This is not a question for you to answer... this one is mine...


You will just have to learn about it from what I post here... from time to time... when the mood strikes... time allows me to... or the ordeal from an imminent test makes me drink 2 huge cups of coffee and deprive my brain of a night's sleep.


So... this is me... telling you I will NOT lose my way...and, seeing as how I've come so far, I will NOT throw it away.

Therefore... with each passing day.... I am living my story... with faith... hope... and glory... because I know how to hold on to the truth in my heart.


I shall sign this article with the name of the dinosaur I've mentioned, namely Little Foot.


This is good night...


Little Foot

luni, 8 octombrie 2007

Ciel latte...

Aceasta vizita si cerul magnific ce invelea orasul mi-a impregnat sintagma Ciel Latte pe scoarta...

It's moments like these when I remember why I decided to apply for Erasmus...

Ate ja!

sâmbătă, 6 octombrie 2007

Cred ca dupa vreo 10 incercari, l-a incarcat, pana la urma... enjoy

vineri, 5 octombrie 2007

Beau, navighez si ma tarasc din bar in bar


Frecventa cu care apar articolele pe blog-ul meu este, din fericire sau nu, frecventa cu care se intamplă lucruri memorabile in cel mai recent rol din viata mea, cel de student Erasmus in Porto.
Dupa cateva saptamani, m-am mai saturat de frenezia descoperirii unor lucruri noi in fiecare secunda. Daca tot va trebui sa locuiesc aici pentru urmatoarele 4 luni si cateva zile, va trebui sa imi reglez mojo-ul, cu alte cuvinte sa imi gasesc un echilibru spiritual, fizic, alimentar si temporal. Asta a presupus cateva zile mai plictisitoare, cu facultate in fiecare zi, la care s-au mai adaugat aproximativ 2 ore jumătate de portugheza intensiv pe care trebuie sa le adaug la un program si asa incarcat. Practic, ziua mea incepe pe la ora 9 si se termina undeva pe la ora 1, noaptea. De la facultate ma intorc pe la vreo 10:00 – 10:30 in fiecare seara. E ok… cred. Adik, am vrut asta, trebuia sa ma astept sa fie mai provocator decat ceea ce faceam in Romania, pentru o varietate substantiala de motive.
Mai exista si nemultumiri. Adica, am vorbit cu trupa de fetiscane din Latvia (care, pentru toata lumea, inseamna LETONIA, nu Lituania, ca innebunesc de cate ori aud colegi care confunda cele doua tari). Ele nu trebuie sa castige decat 20 de credite, fata de cele 34 de credite pe care trebuie sa le iau eu. Si sunt tot studente Erasmus.
De parca nu ar fi fost suficient, mi s-ar parea mai mult decat firesc sa mi se acorde creditele, pe care acasa le luam pentru limba engleza ca limba straina, din oficiu. Adik, totusi, aici studiez economie in engleza. Mai mult, daca e sa pun la socoteala si cele 4 credite pe care le voi castiga daca voi termina cursul intensiv de portugheza, ar trebui sa am vreo 8 credite deja aranjate. Dar nu le am. Ceea ce inseamna ca trebuie sa imi iau 2 materii in plus fata de cate aveam in tara.
A nu se intelege ca ma plang, pentru ca nu este asa, doar ca de felul meu sunt mai acid cand vine vorba de discriminare si, atata timp cat programul Socrates/Erasmus doreste a oferi experiente similare pentru studenti din mai multe tari, e pacat ca unii nu au timp suficient sa se bucure si de activitatile culturale la fel de usor precum altii. In fine, cred ca va trebui sa imi dovedesc mie ca ma duce capul sa fac o figura frumoasa si cu invatatul dar si cu satisfacerea propriilor ambitii de la aceasta experienta.

Ok, acum, sa trecem la treaba.
Azi, vineri, a fost o zi mai usoara. Cum 5 Octombrie e ziua nationala a Portugaliei, azi nu s-a facut scoala. Deci, zi libera. Ce am facut eu in aceasta zi libera? Am dormit. Pardon, am stins focul din mine care s-a aprins in noaptea precedenta.
Ziua de ieri este o zi ce merita povestita si care va primi si un filmulet pe acest blog.
In ciuda unui chiul in masa, de la vreo 3 din 5 cursuri, organizat de grupul de studenti Erasmus, intentiile noastre au fost onorabile. Reteaua de Studenti Erasmus (ESN) de aici a organizat mai multe activitati pentru studentii veniti de peste hotare special pentru a gusta din placerile locului. Asa ca s-au gandit ei sa ne duca la o vizita printr-o casa de vinuri. Aceasta vizita, cu scaparile de rigoare, s-a dovedit interesanta. Desi trebuia sa inceapa la 14:30 si, de fapt, a inceput la ora 16:00, a fost placut sa vedem o prezentare a vinului uneia dintre cele mai vechi si mai renumite case de vinuri din Porto, Calem. Aici am aflat si eu ca nu toate vinurile pot fi tinute la sticla pentru a se invechi. Doar cele Vintage.
Partea cea mai placuta a vizitei a fost degustarea. Am avut ocazia sa gust din doua tipuri de vin, unul alb si unul rosu. Desi casa era renumita pentru vinurile rosii, eu am fost mai impresionat de cel alb, care, desi doar demi-dulce, aducea la gust cu Martini si era foarte dulce. Nu imi pot imagina cat de dulce e cel dulce J
In fine, dupa vizita la casa de vinuri a urmat plimbarea cu vaporasul pe raul Douro. Minunata experienta si cred ca pozele din filmul care va urma vor fi mai graitoare decat zeci de randuri insirate pe aici.
Odata ajuns pe mal, a trebuit sa imi iau catrafusele si sa ma car la cursurile de portugheza, adik vreo 35 de minute de plimbare cu metroul pana la facultatea de sport, care, surprinzator, arata mult mai bine si miroase mult mai bine decat cea de economie.
Dupa cursuri am plecat direct la ultimul eveniment din acea seara organizat de ESN, PUB CRAWL. Cu alte cuvinte, am facut jonctiunea cu restul grupului de erasmusi in fata Rectoratului si ne-am impartit in echipe d ecate 10 + 1 coordonator. Am primit fiecare o foaie cu biletele ce purtau numele mai multor baruri. Ideea e ca trebuia sa mergem din bar in bar si prin fiecare bar sa tragem cate o dusca de ceva, inca nu stiam ce.
Zis si facut, am luat-o la pas si am inceput sa batem centrul orasului si partea de sud de la rau in cautarea barurilor unde aveam sa bem. Carcaletele de bauturi care s-a format in stomacul meu a continut o varietate mare de bauturi, de la vin alb cu 7Up, la un fel de coniac traditional portughez, un fel de vodca portugheza, niste sangria, ceva lichior de fructe, etc… nu le mai stiu nici eu. Iar bauturile mai tari trebuiau stinse, asa ca la cele 8-9 pahare de tarie si ce altceva mai era pe acolo, s-au mai adaugat, treptat si vreu 4-5 sticle de bere.
Din grupul de 10 erasmusi, eram 6 baieti si 4 fete. Din pacate fetele nu au facut fata prea bine, unele fiind deja matoale dupa primele 3 baruri, iar dupa ultimul s-au dus la culcare prin diverse masini. 2 au rezistat si au mers mai departe la petrecerea care s-a descins pe malul raului, undeva intre 2 baruri, pentru ca unul avea muzica mai buna iar altul bere mai ieftina. Asa ca am facut un compromis si am stat pe afara.
Pe la vreo 4-5 dimineata mi-am dat si eu seama ca e cam tarziu si am plecat impreuna cu alti studenti spre casa. Nu mai erau mijloace de transport asa ca am luat-o la pas. De obicei fac vreo 20 de minute pana acasa de la marginea raului, mers mai rapid, dar, sa fim sinceri, dupa vreo 8 baruri si vreo 5 beri… am facut vreo 35 de minute, dar nu m-am pierdut J
Cred ca aveam nevoie de asa ceva… pentru a mai rupe monotonia, pentru a imi mai clati mintile, pentru a respira si un alt aer. Ciudat e ca daca stau sa ma gandesc, nici macar nu pot spune ca m-am imbatat, desi cred ca am vrut, macar asa intr-o mica masura. Tinand cont ca stiu cam tot ce am facut si in ce ordine in noaptea precedenta, tinand cont ca stradutele din Porto sunt mici, multe si inguste, iar eu am navigat simplu fara sa ma pierd… cred ca nu am reusit sa ma inmiresmez suficient… dar de distrat… m-am distrat pe cinste. Ah, cred ca imi mai aduc aminte si cum ii chema pe toti din grupul meu, sa imi scuzati spelling-ul ca nu stiu exact cum se scriu numele lor. Desi, sa vedem: Subsemnatul, Joao – Coordonatorul ESN, Java si Justina (2 lituanience), Berkay și Balkis ( un turc si o turcoaica), Matteo si Pascuall (2 ”italiano vero”), Caso și Elisa (un cuplu de brazilieni), si nu in ultimul rand Sidonia (CD, o studenta la medicina din Ungaria). Ok, dovezi suficiente ca nu m-ai inmiresmat suficient? J

In fine, cam atat pentru acum. Nu am mai avut texte in mine, nu am mai avut metafore, comparatii (prea multe). Am fost direct…

Signing aut, for now…

Mishu’