Drumul cel mai lung... Avenida da Boavista

Povetele batranesti spun ca drumul cel mai scurt nu este intotdeauna cel mai scurt. Asa ca le-am ascultat si l-am luat la picior pe cel mai lung… pe cel mai lung din Porto, vreau sa spun.

Asa se face ca intr-o dupa-amiaza de sambata, care nu promitea prea mult, am decis sa parcurg pe jos, cu o sticla de 75 cl de apa plata si camera foto, celebra Avenida da Boavista, cel mai lung bulevard din Porto, estimat undeva la vreo 8 km lungime. Silueta mea probabil ca avea nevoie de asta iar curiozitatea mea incepuse sa apese pe lenea soarecelui de apartament in care ma transformasem in aceasta saptamana, dupa doua teste.

Probabil cel mai interesant aspect al acestui bulevard este ca evolueaza treptat. De la doua benzi cu un singur sens, cu case vechi, vag colorate si cu geamuri invechite, la cartiere de birouri, apoi hoteluri luxoase de 4 si 5 stele imprejmuite de magazine uni-branded de lux, apoi cartiere rezidentiale cu blocuri ridicate in ultimii 5 ani, curate, luminoase, si cu copaci pe acoperisuri si pe terase, apoi zona rezidentiala pentru oameni cu venituri mai “calduroase” unde casele au balcoane pline, sau mai bine zis acoperite, de flori. Apoi vine parcul…

Ascultati-ma cand va spun, nu va luati dupa altii. Nu va luati dupa carcotasi care spun ca un parc este naspa, nasol, varza, urat, doar pentru ca la o iesire iarba nu e verde si nu sunt prea multi copaci. Intamplator era iesirea de la ocean unde briza aduce vapori de apa sarata… care usuca vegetatia mai mult si nu pot creste prea multe specii de arbori in zona… in caz ca era cineva interesat de explicatia logica.
Argumentul emotional este altul, si anume ca daca plecati urechea la sfaturile altora in ceea ce priveste evaluarea naturii… riscati sa o luati in barba, la modul cat se poate de direct. Mai precis riscati sa nu vedeti un parc plin de conifere, cu conuri uriase, mai mari ca pumnul.
Riscati sa ratati un lac superb, plin de rate, gaste, lebede si lisite, care binevoiesc sa pedaleze inspre voi cum va apropiati de balta, in speranta ca interactiunea om-pasare se va lasa cu niste paine aruncata in lac…
Riscati sa ratati iarba proaspata si cosita regulat, pe care poti sa te intinzi in voie, fie sub un brad, fie in camp deschis, scaldat de lumina soarelui la apus…
Riscati sa nu vedeti familii fericite cu copii mici pe care ii obisnuiesc inca de la varsta fragede sa iasa din casa, sa se bucure de natura… nu sa stea ca bou la televizor si sa manance ciocolata pana se face cat mine (scuzati comparatia dar mi s-a parut relevanta, tinand cont ca ma cunoasteti cu totii J ). A nu se intelege ca ai mei nu m-au dus in parc, au facut-o, si chiar des, si m-au dat si la multe sporturi… stiu multe… pe bune… doar ca nu m-am tinut eu de niciunul. Am devenit victima Cartoon Network-ului, mai intai, apoi a venit MTVul cu Backstreet Boys si Spice Girls… ca intr-un tarziu sa ma refugiez cel mai frecvent pe terasa la Motoare… (ultima parte macar merita).
Ce mai… riscati multe… daca va luati dupa altii. Eu m-am decis sa nu ma iau. De aceea veti vedea si un filmulet cu plimbarea mea pe Avenida da Boavista…
Si, pentru ca totul sa fie perfect, marele bulevard inteapa oceanul si ultimele bucati de asfalt ale acestuia sunt asezate la Castelul de Branza (Castelo do Queijo), adik pe malul Atlanticului.
Atlanticu asta imi era dator. La ultima mea vizita mi-a suflat briza rece si umeda de mi-a intrat in oase si… drept urmare… am stat cu aspirina si ceaiuri vreo 3 zile in casa. Asa ca imediat ce m-a vazut, Atlanticu a zis sa se revanseze. Mi-a aratat una dintre multele minuni ale naturii. Valuri uriase care se sparg in pietrele de pe faleza… valuri pe care, daca stai pe unul dintre scaunele de piatra, strategic amplasate pe creasta dealului marginas oceanului, le poti vedea in lumina soarelui somnoros… in acest moment imi dau seama ca e mai bine sa va pun o poza la acest articol, decat sa scriu zeci de randuri. J

Ah… in caz ca nu am mentionat… puteti comenta in voie la postarile astea. Nu va abtineti.