5 Dimineata… M-am sculat de cinci ori in noaptea trecuta inainte sa adorm… am uitat sa pun sapunul cu miros de pepene galben… am uitat sa imi mut puloverul din bagajul mare in cel mic, s-ar putea sa fie frig la Porto… am pus aparatu de ras oare?... nu… ma duc sa il pun… ma culc la loc… dimineata ma scoala telfonul care in ultima saptamana a fost la reparat la un individ care mi-a spus 5 zile ca telefonul are probleme cu flashu’ (adik, pentru pifani ca mine, memoria telefonului), ca apoi sa il duca la altu care i-a zis ca era doar ceva la soft…
Spalarea repede… nu mananc, de emotii… beau un Nesquik… apoi o Segafredo…mmm… parca e ceva mai aromata ziua.
Suna interfonu… a ajuns mai devreme… a prins conexiune buna la metrouri si a venit, asa cum a promis… bea si ea o cafea… ca ii place mult, apoi ai mei imi fac semn ca e timpul sa plecam la aeroport si imi iau cele DOAR 2 bagaje in brate, unu mare si unu mic… ca mi-a fost frica sa nu cumva sa depasesc limita de kilograme la bagaj.
Afara, in fata masinii, ea imi spune ca nu poate veni cu mine la aeroport… si are dreptate… daca vine nu mai ajunge la timp la serviciu, si mai are si mult de alergat… asa ca mai bine nu vine… oricum, mi-a demonstrat ca, daca vrea, poate.
In drum spre aeroport imi mai da un telefon cand ajunge acasa, sa imi ureze drum bun.
Ajungem la aeroport, ma uit ca vitelu` la poarta nou e prima data cand merg cu avionu… arata cam ciudat… in total, aveam sa vizitez de trei ori pana la ora 8 tronul regal, de doua ori acasa si o data la aeroport. Mergem la un ghiseu TAROM sa ma sfatuiasca, iar tipa se ofera sa imi faca check in la bagaj, super… scap de coada si de aglomeratie.
Intr-un tarziu ii mai dau o data telefon sa ii spun ca o iubesc, pentru ca in ultima vreme fusesem prea ciufut sa mai recunosc.
Imi iau la revedere de la ai mei. Mama a incercat sa imi spuna de vreo 10 ori in ultima ora sa nu imi fie teama, ca o sa fie bine si sa nu imi fac probleme pentru acasa, ca o sa aiba ea grija de toata lumea… draga de ea J. Apoi tata… cu o imbratisare puternica, barbateasca imi transmite totul… se vedea pe chipul lor ca fericirea si zambetele sunt oleaca dublate de lacrimi. Cred ca mama incerca sa imi spuna mie ca o sa fie bine, ca pana la urma sa creada si ea asta. Tata, inainte sa ne despartim, a facut o gluma, proasta… de gura de aur. M-a intrebat daca nu mi-am trecut numarul de telefon pe cartea de contact de la bagaje… ca poate le pierd astia la unul dintre aeroporturi. Am crezut ca glumeste, ca doar nu mergeam cu low-cost.
Oricum, imi iau la revedere, trec prin linia de control de siguranta… apoi pasapoarte… apoi zona duty-free, cu preturi de te urcai pe pereti… apoi terminal… autobuz… Boeing 737, zbor, mancare super tare la micul dejun la Tarom.
Ajung la Roma… cam debusolat… ma intalnesc cu familia Morar care tocmai pleca in excursie… ma miram eu de ce Dl. Morar nu a mers sa sprijine o manifestatie ce vroia sa salveze de la ghilotina media mai multe emisiuni culturale, precum cea a lui de pe TVR1… acum am aflat.
In fine… ajung pana la urma la ghiseul TAP de la Roma pentru a imi lua boarding pass-ul pentru Lisabona si respectiv Porto. Dupa vreo 3 minute de nedumiriri, domnisoara, cu ochi albastri foarte frumosi, de ela ghiseu, imi spune ca a aparut o problema cu zborul conexiune de la Lisabona la Porto, din cauza unei greve la TAP, zborul fusese anulat si urmau sa imi dea bilete la un alt zbor cu 2 ore mai tarziu.
Ok, sa zicem ca nu aveamce sa fac, asa ca am acceptat. AM intrebat special daca si bagajele mele vor fi deviate asemanator, mi s-a spus ca da.
In fina… merg mai departe, ajung si pe al doilea zbor, de la Roma la Lisabona… avion Airbus A320… scaune de piele, mai mari si mai confortabile… una bucata stewardeza la finele primei tinereti… cu mici urme de riduri… rumena in obraji… ochii rotunzi si inchisi la culoare… zambeste de zor… oarecum prosteste. Stiu, asta e politica liniilor aeriene… pica avionu si ele tot zambesc precum proastele … UUUU muriiiim, ne prabusim, dar nu-I nimic, va tratam cu zambete… macar sa murim fericiti nu? Vine pranzul, la bordul nevei. De data asta o amestecatura de piept de pui cu branza topita, incalzite si o chifla. Le-a durut fix in chifla pe stewardeze de mancarea mea. Sanvisul fusese strivit, iar carnea se afla amestecata cu branza topita intr-un colt, iar in celalalt, painea.
Ajungem la Lisabona, aterizare de nota 10, ma asteapta la intrarea in aeroport un agarici de la TAP. A reusit TAPu’ sa aranjeze un alt zbor, pentru mine si ceilalti pasageri deviati, la doar 15 minute mai tarziu decat zborul de dinainte de greva. Super.
Iau si avionul asta, care la decolare facea mai rau decat aparatul meu de macinat cafea de acasa. Ajung la Porto si ma duc sa imi ridic bagajele. OHA! Tata a avut gura de aur, mi le-au pierdut.
Ma duc la biroul de lost and found impreuna cu o gloata de vro` 15 alti omuleti ofuscati ca nu si-au regasit bagajele printre jegurile de la terminal… in schimb erau vreo 25 de bagaje care nu ne apartineau, dar cik venisera cu avionu meu… whatever.
La gara ma astepta Joao. Alaturi de el se afla si Ioana. Ea a ajuns cu o zi inainte si reusise sa vada orasu.
Alte vesti proaste, cazarea era jalnica. Individil ala arogant de pe strada Rua do Breiner 262, care inchiriaza apartamente cu igrasie la suprapret, s-ar putea sa ne fi tras o teapa sanatoasta. Ne intalnim apoi si cu Andreea si plecam spre casa. Intr-adevar, jalnica. Smecheru` vine si zice ca vrea sa ne arate si alt apartament. La fel de jalnice ca si el.
Prin urmare, mergem la un hotel, 3 stele, zona ciudata, afacere serioasa, camere super curate, cam mici dar cu aer conditionat si televizor cu cablu. Iar baia, o minunatie.
END OF PART 1
Spalarea repede… nu mananc, de emotii… beau un Nesquik… apoi o Segafredo…mmm… parca e ceva mai aromata ziua.
Suna interfonu… a ajuns mai devreme… a prins conexiune buna la metrouri si a venit, asa cum a promis… bea si ea o cafea… ca ii place mult, apoi ai mei imi fac semn ca e timpul sa plecam la aeroport si imi iau cele DOAR 2 bagaje in brate, unu mare si unu mic… ca mi-a fost frica sa nu cumva sa depasesc limita de kilograme la bagaj.
Afara, in fata masinii, ea imi spune ca nu poate veni cu mine la aeroport… si are dreptate… daca vine nu mai ajunge la timp la serviciu, si mai are si mult de alergat… asa ca mai bine nu vine… oricum, mi-a demonstrat ca, daca vrea, poate.
In drum spre aeroport imi mai da un telefon cand ajunge acasa, sa imi ureze drum bun.
Ajungem la aeroport, ma uit ca vitelu` la poarta nou e prima data cand merg cu avionu… arata cam ciudat… in total, aveam sa vizitez de trei ori pana la ora 8 tronul regal, de doua ori acasa si o data la aeroport. Mergem la un ghiseu TAROM sa ma sfatuiasca, iar tipa se ofera sa imi faca check in la bagaj, super… scap de coada si de aglomeratie.
Intr-un tarziu ii mai dau o data telefon sa ii spun ca o iubesc, pentru ca in ultima vreme fusesem prea ciufut sa mai recunosc.
Imi iau la revedere de la ai mei. Mama a incercat sa imi spuna de vreo 10 ori in ultima ora sa nu imi fie teama, ca o sa fie bine si sa nu imi fac probleme pentru acasa, ca o sa aiba ea grija de toata lumea… draga de ea J. Apoi tata… cu o imbratisare puternica, barbateasca imi transmite totul… se vedea pe chipul lor ca fericirea si zambetele sunt oleaca dublate de lacrimi. Cred ca mama incerca sa imi spuna mie ca o sa fie bine, ca pana la urma sa creada si ea asta. Tata, inainte sa ne despartim, a facut o gluma, proasta… de gura de aur. M-a intrebat daca nu mi-am trecut numarul de telefon pe cartea de contact de la bagaje… ca poate le pierd astia la unul dintre aeroporturi. Am crezut ca glumeste, ca doar nu mergeam cu low-cost.
Oricum, imi iau la revedere, trec prin linia de control de siguranta… apoi pasapoarte… apoi zona duty-free, cu preturi de te urcai pe pereti… apoi terminal… autobuz… Boeing 737, zbor, mancare super tare la micul dejun la Tarom.
Ajung la Roma… cam debusolat… ma intalnesc cu familia Morar care tocmai pleca in excursie… ma miram eu de ce Dl. Morar nu a mers sa sprijine o manifestatie ce vroia sa salveze de la ghilotina media mai multe emisiuni culturale, precum cea a lui de pe TVR1… acum am aflat.
In fine… ajung pana la urma la ghiseul TAP de la Roma pentru a imi lua boarding pass-ul pentru Lisabona si respectiv Porto. Dupa vreo 3 minute de nedumiriri, domnisoara, cu ochi albastri foarte frumosi, de ela ghiseu, imi spune ca a aparut o problema cu zborul conexiune de la Lisabona la Porto, din cauza unei greve la TAP, zborul fusese anulat si urmau sa imi dea bilete la un alt zbor cu 2 ore mai tarziu.
Ok, sa zicem ca nu aveamce sa fac, asa ca am acceptat. AM intrebat special daca si bagajele mele vor fi deviate asemanator, mi s-a spus ca da.
In fina… merg mai departe, ajung si pe al doilea zbor, de la Roma la Lisabona… avion Airbus A320… scaune de piele, mai mari si mai confortabile… una bucata stewardeza la finele primei tinereti… cu mici urme de riduri… rumena in obraji… ochii rotunzi si inchisi la culoare… zambeste de zor… oarecum prosteste. Stiu, asta e politica liniilor aeriene… pica avionu si ele tot zambesc precum proastele … UUUU muriiiim, ne prabusim, dar nu-I nimic, va tratam cu zambete… macar sa murim fericiti nu? Vine pranzul, la bordul nevei. De data asta o amestecatura de piept de pui cu branza topita, incalzite si o chifla. Le-a durut fix in chifla pe stewardeze de mancarea mea. Sanvisul fusese strivit, iar carnea se afla amestecata cu branza topita intr-un colt, iar in celalalt, painea.
Ajungem la Lisabona, aterizare de nota 10, ma asteapta la intrarea in aeroport un agarici de la TAP. A reusit TAPu’ sa aranjeze un alt zbor, pentru mine si ceilalti pasageri deviati, la doar 15 minute mai tarziu decat zborul de dinainte de greva. Super.
Iau si avionul asta, care la decolare facea mai rau decat aparatul meu de macinat cafea de acasa. Ajung la Porto si ma duc sa imi ridic bagajele. OHA! Tata a avut gura de aur, mi le-au pierdut.
Ma duc la biroul de lost and found impreuna cu o gloata de vro` 15 alti omuleti ofuscati ca nu si-au regasit bagajele printre jegurile de la terminal… in schimb erau vreo 25 de bagaje care nu ne apartineau, dar cik venisera cu avionu meu… whatever.
La gara ma astepta Joao. Alaturi de el se afla si Ioana. Ea a ajuns cu o zi inainte si reusise sa vada orasu.
Alte vesti proaste, cazarea era jalnica. Individil ala arogant de pe strada Rua do Breiner 262, care inchiriaza apartamente cu igrasie la suprapret, s-ar putea sa ne fi tras o teapa sanatoasta. Ne intalnim apoi si cu Andreea si plecam spre casa. Intr-adevar, jalnica. Smecheru` vine si zice ca vrea sa ne arate si alt apartament. La fel de jalnice ca si el.
Prin urmare, mergem la un hotel, 3 stele, zona ciudata, afacere serioasa, camere super curate, cam mici dar cu aer conditionat si televizor cu cablu. Iar baia, o minunatie.
END OF PART 1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu