Free Hugs, sau cum atingerea poate sparge zidurile ridicate de internet...

Se poate spune ca sunt un om caruia ii place sa se puna pe contra.
Sau poate ca am ramas atat de infratit cu natura, cu "afara", incat ma doare inima cum vad cum omuletii care ma inconjoara petrec din ce in ce mai mult timp din viata lor intr-un scaun, in fata unui monitor, dezvoltandu-si retele umane virtuale.

Acest videoclip... aceasta campanie virala... aceasta initiativa incredibila a unui singur om care a reusit sa sparga ziduri dupa ziduri pe care oamenii au inceput sa si le ridice in jurul lor, este absolut senzationala.

Este un tribut adus atingerii... un juramant de credinta pentru relatia inter-personala realizata pe viu, fara cabluri si informatie codata transferata din creier cibernetic in creier cibernetic.

Mai mult de atat, este apropiere, este empatie si este devotamentul uman fata de semenii nostri. Este strigatul interior care spune ca ai nevoie de o imbratisare si o vei lua de la o persoana care vrea sa faca asta pentru tine, lasand deoparte teama indusa de societatea moderna. Aceasta teama ne face sa fim mai reci unul fata de celalalt. Mi-e teama ca ai putea fi un derbedeu care vrea doar sa puna mana pe mine, sau ca vrei sa ma buzunaresti... FORGET ABOUT THIS!!!

Instinctul de apropiere dintre oameni poate sparge tiparele societatii de azi.

Cat despre acest videoclip, m-am dat peste cap si am facut rost de el. Am vrut sa il postez pe propriul meu cont de youtube, dar am zis ca pana la urma e mai corect, mai frumos si mai civilizat sa va indrept catre original. N-am nevoie de rating pe youtube, doar de o imbratisare la nevoie.

Va las cu un hug calduros.

Moi

Limba romana mai pierde un cavaler... George Pruteanu....

Sunt multe lucruri la care chiar nu te astepti.
Din nefericire, ne este mult mai usor sa spunem ca nu ne asteptam la ceva negativ decat la ceva pozitiv. Probabil pentru ca speranta ca se poate intampla ceva bun ne inspira si ne permite sa nu fim luati pe nepregatite.

Totusi, aseara s-a intamplat ceva ce nu ma asteptam sa ma sensibilizeze.

A murit George Pruteanu. Si acum imi e greu sa spun asta fara sa sufar. Mi-e greu sa scriu asta fara sa ma opresc din scris pentru a putea sa mentin o linie logica la maldarul de ganduri care ma inunda.

De ce mi-e greu?

Pentru ca George-Mihail Pruteanu nu s-a dat batut.

Pentru ca a avut curajul sa combata mediocritatea in care se scufunda romanii.

Pentru ca adesea parea singur impotriva tuturor si nu a cedat, crezand intr-un ideal nobil.

Pentru ca Pruteanu a respectat limba romana si mandria poporului roman, un popor care, din pacate, nu mai are respect pentru propria mandrie.

Pentru ca nu a acceptat gogoasa pe care o serveste media din ziua de azi cum ca emisiunile si genurile de muzica ce nu solicita efort intelectual aproape deloc se conformeaza la cerintele pietei. El nu a acceptat ca romanii vor sa se imbete cu prostie.

Pentru ca ma simteam bine stiind ca exista un om pe lumea asta care este vertical in privinta limbii romane si ma linistea gandul ca intotdeauna va fi Pruteanu care sa lupte pentru cultura si respectul national al nostru.

Pentru ca si eu dispretuiesc mediocritatea in care se scalda o parte din ce in ce mai mare din conationalii mei.

Pentru ca si eu ma simt singur uneori cand sustin ca fenomenul de imbecilizare a populatiei poate fi combatut doar daca fiecare dintre noi are curajul sa se opuna prostiei si vrea sa tinda catre o fiinta cu un intelect superior.

Pentru ca ii voi simti lipsa acestui om pe care, desi nu l-am cunoscut personal, l-am stimat si il voi stima intotdeauna pentru curajul sau si ambitia sa.

Cu regret

Un alt George Mihail

Sweeny Todd... vazut intr-o noapte portugheza...

Nu o data mi s-a intamplat sa fiu placut surprins de un film, dar, ma asteptam de la Sweeney Todd sa fie un rahat.

Ei bine, m-am convins ca m-am inselat amarnic in privinta acestui film. Talentul regizorial al lui Tim Burton este incredibil. Niciodata nu mi-as fi imaginat ca pot vedea un musical extrem de sangeros care sa creeze un efect romantic, care sa te faca sa empatizezi cu personajul principal. De parca nu ar fi fost destul... filmul este presarat si cu faza comice, destule, dar sub nicio forma penibila.

Iar Johny Depp... Oscar material 100%. Ce mai... There's a hole in the world lile a great black pit and it's filled with people that are filled with shit and the vermin of the world inhabit it!

Apusuri Atlantice...

As putea spune multe, care mai de care mai ciudate despre ceea ce puteti vedea in videoclipul de mai jos. As putea spune ce inseamna pentru mine fiecare imagine, fiecare apus sangeriu si fiecare raza somnoroasa... dar prefer sa las imaginile sa vorbeasca. Enjoy the magic of Porto and the Atlantic Ocean.

Mi-am schimbat parerea despre cover-uri...

Ori am eu o slabiciune pentru Mandy Moore, ori melodia asta suna mult mai bine in varianta asta decat in original. Ah, si stiu ca blog-ul asta este despre experienta mea din Porto, iar acum, cand adaug aceasta melodie, ma aflu in apartamentul din Porto, deci, se pune ... Enjoy!

De la Palat la Primarie...

Parca e altfel viata cand nu mai am examene. Parca e altfel Porto cand stiu ca ce a fost a trecut. Parca vad cu alti ochi frumusetile ce ma inconjoara.

E foarte frumos sa ai prieteni...

Uneori gesturile inseamna foarte mult... iar prieteni care sa vina pana in Porto ca sa petreaca Revelionul cu mine... mai greu gasesti...
Acest filmulet este pentru ele, in semn de multumire...
Enjoy!

Interview with Kingsley

A talk about angels, with a friend of mine, a very talented and perseverent person.
If you want to convince yourself, all you have to do is take a look at his paintings... on the following website... http://www.kingsleynwabia.cysoft.ro/index.html

Branding de orgoliu...

Okai, tin minte ca am promis sa nu spun nimic de rau in acest blog. Asa ca imi voi tine promisiunea, dar voi prezenta o intamplare istorica, de care portughezii sunt extrem de mandrii.

In razboiul peninsular din vremea lui Napoleon, cand acesta a incercat sa anexeze si Portugalia, una dintre marile batalii s-a dat in Porto. Iar cetatenii acestui oras par a fi extrem de mandri de victoria lor.

Pe langa celebra deja statuie din nodul rutier al orasului, Ronda da Boavista, care prezinta un leu zdrobind un vultur, mai exista si un pod celebru, Dom Luis I, care s-a prabusit in 1809. A nu se confunda cu actualul pod metalic din Porto care poarta acelasi nume.

NU, acest pod a fost primul pod permanent construit in Porto, in 1806, si era alcatuit din barci.

Prabusirea lui este oarecum amuzanta. Cu tot orgoliul lor, portughezii, care se asteptau ca francezii sa atace dinspre sud, au fost surprinsi de armata lui Napoleon, care a venit din zona de Nord. Disperarea i-a cuprins si au incercat cu totii sa fuga inspre sud, folosind podul de barci, care s-a prabusit luand cu el vietile a aproximativ 6000 de locuitori ai orasului.

Ironic sau nu, la baza noului pod Dom Luis I, care nu a fost construit in acelasi loc, se gaseste o placa comemorativa ce descrie cu mandrie cum au reusit portughezii sa opreasca inaintarea trupelor lui Napoleon in Porto... da... fugind rupand pamantul... pardon, rupand podul de barci... frumos sacrificiu pentru patrie, pacat ca a fost facut cu spatele la inamic.

Mai trista este mandria lor si statuia din centru... cu ditamai leul care rapune vulturul... daca ar fi sa fim oleaca realisti, as pune o poza cu un pisoi care miauna la un vultur adormit.

Adevarul este ca au reusit sa il opreasca pe Napoleon si armata improvizata a cetatenilor din Porto alcatuita majoritar din militie locala si cetateni inarmati, au avut curajul si puterea de a infrunta cele patru batalioane conduse de maresalul Soult, trimis de Napoleon sa distruga Portugalia. Ce imi pare rau este ca se mandresc cu fuga de pe pod, in loc sa se mandreasca cu oamenii care au avut curajul sa se mobilizeze si sa apere ce aveau.

Cam asta ar fi cu branding-ul de orgoliu. Portugalia este o tara mica, dar au cu ce sa se mandreasca, numai ca uneori mai dau pe langa putin... :)

Magia Gaudiana a Barcelonei...

Enjoy the Gaudian magic of Barcelona...

Am ales... Porto...

Alegeri… totul tine de libertatea noastra de a alege.
Iar eu aleg ca aceasta postare sa nu aiba nici film si nici poza. Voi incerca sa descriu eu, iar voi va trebui sa dati la manivela imaginatiei putin.

Ultimele mele postari au fot mai putin detaliate… am preferat sa aplic metoda 1 poza=enspe mii de cuvinte, dar realitatea este ca resursele mele de timp au fost cam limitate. Dar, mi-ar fi rusine sa ma plang. Nu am de ce. Da, este mai greu decat ma asteptam si, da, trebuie sa muncesc mult mai mult pentru niste rezultate mai slabe dar sa imi para rau ar insemna sa fiu precum un cal de jug care nu vede decat drept inainte, eventual si un cal cam chior, care nu bate la mai mult de cateva… luni.
Partea frumoasa este ca am putut alege. Am avut ocazia sa aleg ce vreau sa fac in acest an si am ales. Am avut ocazia sa aleg felul in care vreau sa trec prin aceasta experienta si am ales. A nu se intelege ca nu mi-e dor de casa si ca nu imi este greu sa nu fiu langa familie de Sfintele Sarbatori. Din contra, e foarte greu, dar… tocmai asta face ca aceste clipe sa merite sa fie traite mai mult. Asta face ca rezultatele si munca de aici sa merite efortul meu… Eu pot sa aleg daca vreau sa stau si sa ma inec in melancolie sau daca vreau sa zambesc si sa creez momente valoroase, aici. Da, cuvantul a fost foarte bine folosit, SA CREEZ momente. Nu pot astepta sa se creeze singure.
Poate ca a venit momentul sa va fac si o descriere mai personala a acestui loc. O descriere ca prin ochii mei, asa cum vad eu Porto. Atentie doar ca am tendinta sa fiu critic in descrieri asa ca daca vi se pare ca o iau prea critic, sariti pasajul respectiv.
Porto este un oras tomnatic. Ma gasesc in mijlocul luniii decembrie dar mirosul frunzelor uscate si culorile rosiatice care impodobesc peisajul imi dau senzatia ca as fi intr-o poezie de Cosbuc. Mersul prin Porto seamana foarte mult cu o plimbare pe faleza din Mamaia, combinata cu un lant de pasi facuti pe malul Dambovitei in Bucuresti, la care se mai adauga o preponderenta urcare pe dealurile de pe langa Sinaia. Acum, combinatia nu va fi intotdeauna cea mai fericita. Se intampla sa te trezesti urcand cand ti-e lumea mai draga sau sa iti miroasa a peste din rau cand nu e cazul, dar, trebuie sa le accepti pe toate. In special in conditiile in care raul este cel care scalda dealurile din regiunea Douro, pe care sunt insiruite siraguri de vita de vie care, culese la momentul potrivit si tratate dupa reteta traditionala, produc un vin unic in lume, cu un nivel de alcool de aproximativ 21%, dulce si cu o aroma foarte puternica. Mai are de lacrimat mult Ovidiu de la Medgidia pana sa se prinda de cum se face treaba.
Porto o duce mai rau la capitolul omuleti. Locuitorii orasului Porto, daca nu ajungi sa ii cunosti personal si sa te imprietenesti cu ei (lucru care cam dureaza), au tendinta sa iti lasa o impresie nu foarte buna. Atitudinea lor combina dorinta de a vorbi a italienilor (in special in autobuze), cu disciplina nemteasca, tabieturile spaniolilor si calmul britanic. Oamenii astia nu au nicio grija. Cred ca indicele de stres de aici tinde spre zero. Este o placere sa mergi prin oras si sa vezi cat de bine intretinut este, se vezi cat de fluent se circula, fara claxoane, accidente, etc… Dezavantajul este ca uneori pare a fi un oras mort. Cu exceptia unor zone foarte animate zi si noapte, precum Ribeira, pe malul raului, NorteShopping si Zona Industriala, restul orasului pare cam adormit.
Concentratia mica a populatiei nu incurajeaza marile lanturi de hypermarketuri sa se bata pe piata. NU exista decat un singur Carrefour, care se afla in suburbia de sud a Porto, in Gaia. Apropo de Gaia, ca un comentariu personala, mi se pare mai frumoasa aceasta suburbie, este mai verde, cu locuinte mai vesele, mai noi, mai luminoase, etc…

Deocamdata cred ca ajunge…
Este timp de detalii si mai incolo.

In curand va aparea si al doilea filmulet din Barcelona, imediat dupa ce termin cu examenul de joi. J

Tchau!!!

Pribeag roman pe plaiuri catalane... part 1

Trezirea de dimineata nu este niciodata placuta...dar mersul la aeroport este intotdeauna interesant. Multumita companiei RyanAir, care afiseaza un super mesaj pe toate avioanele ei ( BYE-BYE LATEHANSA), am reusit sa prindem un bilet dus-intors pana in Barcelona de 20 de euro. Interesant nu...

Seria de 3 filme care incepe cu acesta contine secvente din impresionanta experienta a unor Erasmusi romani in inima Catalunyei.

Enjoy... si, poate dati si niste comment-uri, sa vad daca mai citeste cineva :)

Magia fado...

Acest videoclip este un mic cadou pe care vi-l fac, sa va dati seama ce frumoasa este Portugalia, ce frumos este oceanul si sa simtiti ce patrunzatoare este muzica traditionala portugheza.

Enjoy

A venit, a venit Toamna... in Porto

Ista e a minha primera tentativa de escrever em por portugues. Espero que nao vou falhar. :)

No meio de umas semanas chenas de testes, decidi dar um paseo no parque da cidade para ver o outono e a sua beleza, mas tambem para recarregar as minhas pilhas.

Pode dizer que sou um romantico incuravel o que, nestas dias de progresso e technologia, eu quero voltar a natura, mas o que posso dizer e que isto e lo que sinto. Preciso de dar paseos no parque, preciso de ver um lago, umas familhas felices com criancas gostando da natura.

Assim me sinto feliz.

Bun, acum as face bine sa traduc ceea ce am spus mai sus pentru a nu imi pierde audienta nativa. Tinand cont ca dezvoltarea mea in artele limbii portugheze este in faza incipienta, nu va asteptati la chestiuni filosofice si structuri complexe.

>>> Aceasta este prima mea tentativa de a scrie in portugheza. Sper sa nu dau gres. :)

In mijlocul unor saptamani pline de teste am decis sa fac o plimbare prin parcul orasului pentru a vedea toamna si frumusetea ei, dar si pentru a imi incarca bateriile.

Poti spune ca sunt un romantic incurabil sau ca in aceste zile de progres si tehnologie, eu vreau sa ma intorc la natura, dar eu pot spune ca asta simt. Am nevoie sa ma plimb prin parc, am nevoie sa vad un lac, niste familii fericite cu copii care se bucura de natura.

Asa ma simt fericit. >>>

Asta e tot, pentru azi. Isto e tudo, para hoje.

Oua moi, catei si un soare perfect, in cel mai tare orasel portughez... AVEIRO!

Dupa stresul foarte pregnant din ultimele saptamani, am zis sa vizitez un orasel nou, si a meritat, cel mai tare de pana acum... AVEIRO!

Cam atat, va las sa va bucurati de filmulet!

M-am tuns...

Dupa lupte interioare seculare... compresate in cateva saptamani... am decis sa ma tund...
Din pacate... frizeru' nu a inteles prea bine ce trebuia sa faca ...

Glumeam... la faza cu frizerul..., nu la faza cu tunsul.
Daca va spun doar ca am dat de trei ori mai mult ca in tara... si asta intr-un loc relativ acceptabil... ma puteti acuza linistiti de deformarea realitatii.
Asa ca merita detalii.

Obisnuit cu frizeriile din Bucuresti, unde abia au descoperit aparatele de sterilizare, aici m-am simtit tare bine.
M-a luat una bucata brazilian inalt si masiv cu cercel in ureche (initial m-am speriat, stiind ca frizerii, pardon "par-stilistii", de genul asta sunt, in general, gay, dar nu au fost preobleme), m-a pus sa stau pe un scaun cu capul rezemat deasupra unei chiuvete si a inceput sa ma spele pe cap si sa ma maseze. Foarte tare frate! Baieti destepti; cu ocazia asta scapa si ei de situatia neplacuta de a tunde tot felul de nespalati, matretzoshi, etc... (a nu se intelege ca fac parte din acea categorie :D ).
Apoi, m-a bibilit ala vreo juma de ora, ba cu foarfeca, ba cu masina de tuns iarba, ba cu masinuta de tuns iarba, iar cu foarfeca,etc... ce mai, si-a meritat bacsisu baiatu.

Apropo, se anunta o plecare in curand, probabil Coimbra sau Aveiro... ceea ce inseamna... daaa... filmuleetz!

Pana atunci... poti da singur contur vietii tale?... Incearca!

Bagabondu' la cumparaturi!

I'm back... big as a lot and twice as ugly... :)

Hai sa vedem cate fete imi citesc blog-ul... ia ziceti, fetele, care e cea mai buna solutie pentru a te pune pe picioare dupa o perioada infecta rau... cu gripa si teste care mai de care mai suspecte?

Exaaaact.... SHOPPING! Iar pe aici prin Porto, shopping-ul mai are un prefix, NORTESHOPPING, cel mai mare complex de shopping de aici. Daca vreti puteti sa il Google-uiti.

Sa le spuna cineva celor de la ASE sa bage bursa mai tarziu... :)), nu de alta, dar mai ca imi venea sa sparg jumatate din bursa ieri prin Norte. Pana la urma m-am hotarat sa imi iau doar o caciula... ah, si niste pantaloni. Atat!

Ah, am gasit si KFC-ul local. Ceva mai scump ca in Romania, dar, hei, aici salariul minim e de vreo 3 ori cat la noi asa ca e de inteles sa fie si puiu' mai scump nu? Doar ca aici baietii au contract cu CocaCola, nu cu Pepsi, din pacate. Ah... si nu au minunatia aia de sos de usturoi. Daca le ceri sos de usturoi iti dau un Heinz rasuflat.

In rest... ca orice mall... magazine multe... preturi pentru toate tipurile de carduri... si agitatie.... muulta agitatie.

Gataaaa... ajunge ca urla dupa mine testele de saptamana viitoare sa nu le abandonez...

Ciao!

De ce nu a aparut nimic nou pe blog da cateva zile?

Hmm... buna intrebare. Raspunsul, il aveti in poza.

Dar, pentru ca am promis ca pe blogul asta o sa spun numai si numai de bine, situatia suna asa:

NU am febra, NU tusesc, NU ma doare capul, cu alte cuvinte, NU AM NIMIC. Sunt perfect sanatos.

Asa-i ca suna bine :)

Hai ca v-am lasat ca ma cauta patu'

Ne auzim in weekend, poate o sa am ceva vesti mai "naspa" :))

Mishu OUT

Drumul cel mai lung... Avenida da Boavista

Povetele batranesti spun ca drumul cel mai scurt nu este intotdeauna cel mai scurt. Asa ca le-am ascultat si l-am luat la picior pe cel mai lung… pe cel mai lung din Porto, vreau sa spun.

Asa se face ca intr-o dupa-amiaza de sambata, care nu promitea prea mult, am decis sa parcurg pe jos, cu o sticla de 75 cl de apa plata si camera foto, celebra Avenida da Boavista, cel mai lung bulevard din Porto, estimat undeva la vreo 8 km lungime. Silueta mea probabil ca avea nevoie de asta iar curiozitatea mea incepuse sa apese pe lenea soarecelui de apartament in care ma transformasem in aceasta saptamana, dupa doua teste.

Probabil cel mai interesant aspect al acestui bulevard este ca evolueaza treptat. De la doua benzi cu un singur sens, cu case vechi, vag colorate si cu geamuri invechite, la cartiere de birouri, apoi hoteluri luxoase de 4 si 5 stele imprejmuite de magazine uni-branded de lux, apoi cartiere rezidentiale cu blocuri ridicate in ultimii 5 ani, curate, luminoase, si cu copaci pe acoperisuri si pe terase, apoi zona rezidentiala pentru oameni cu venituri mai “calduroase” unde casele au balcoane pline, sau mai bine zis acoperite, de flori. Apoi vine parcul…

Ascultati-ma cand va spun, nu va luati dupa altii. Nu va luati dupa carcotasi care spun ca un parc este naspa, nasol, varza, urat, doar pentru ca la o iesire iarba nu e verde si nu sunt prea multi copaci. Intamplator era iesirea de la ocean unde briza aduce vapori de apa sarata… care usuca vegetatia mai mult si nu pot creste prea multe specii de arbori in zona… in caz ca era cineva interesat de explicatia logica.
Argumentul emotional este altul, si anume ca daca plecati urechea la sfaturile altora in ceea ce priveste evaluarea naturii… riscati sa o luati in barba, la modul cat se poate de direct. Mai precis riscati sa nu vedeti un parc plin de conifere, cu conuri uriase, mai mari ca pumnul.
Riscati sa ratati un lac superb, plin de rate, gaste, lebede si lisite, care binevoiesc sa pedaleze inspre voi cum va apropiati de balta, in speranta ca interactiunea om-pasare se va lasa cu niste paine aruncata in lac…
Riscati sa ratati iarba proaspata si cosita regulat, pe care poti sa te intinzi in voie, fie sub un brad, fie in camp deschis, scaldat de lumina soarelui la apus…
Riscati sa nu vedeti familii fericite cu copii mici pe care ii obisnuiesc inca de la varsta fragede sa iasa din casa, sa se bucure de natura… nu sa stea ca bou la televizor si sa manance ciocolata pana se face cat mine (scuzati comparatia dar mi s-a parut relevanta, tinand cont ca ma cunoasteti cu totii J ). A nu se intelege ca ai mei nu m-au dus in parc, au facut-o, si chiar des, si m-au dat si la multe sporturi… stiu multe… pe bune… doar ca nu m-am tinut eu de niciunul. Am devenit victima Cartoon Network-ului, mai intai, apoi a venit MTVul cu Backstreet Boys si Spice Girls… ca intr-un tarziu sa ma refugiez cel mai frecvent pe terasa la Motoare… (ultima parte macar merita).
Ce mai… riscati multe… daca va luati dupa altii. Eu m-am decis sa nu ma iau. De aceea veti vedea si un filmulet cu plimbarea mea pe Avenida da Boavista…
Si, pentru ca totul sa fie perfect, marele bulevard inteapa oceanul si ultimele bucati de asfalt ale acestuia sunt asezate la Castelul de Branza (Castelo do Queijo), adik pe malul Atlanticului.
Atlanticu asta imi era dator. La ultima mea vizita mi-a suflat briza rece si umeda de mi-a intrat in oase si… drept urmare… am stat cu aspirina si ceaiuri vreo 3 zile in casa. Asa ca imediat ce m-a vazut, Atlanticu a zis sa se revanseze. Mi-a aratat una dintre multele minuni ale naturii. Valuri uriase care se sparg in pietrele de pe faleza… valuri pe care, daca stai pe unul dintre scaunele de piatra, strategic amplasate pe creasta dealului marginas oceanului, le poti vedea in lumina soarelui somnoros… in acest moment imi dau seama ca e mai bine sa va pun o poza la acest articol, decat sa scriu zeci de randuri. J

Ah… in caz ca nu am mentionat… puteti comenta in voie la postarile astea. Nu va abtineti.

Live your story...

"Don't lose your way... with each passing day...

You've come so far... don't throw it away...(...)

Live your story... faith, hope and glory... hold to the truth in your heart"

In case you are a Romanian reading this blog, I want to ask you: When you were young, did you not think that oranges came from Portugal just because in Romanian orange is translated as "portocala"?

I for one did. And now, I am spending five and a half months of my life in a country that I once believed was the place where oranges grew.

So what does that have to do with the quote I've written above?! Actually, a lot.

First of all, both of them have intertwined in my childhood. The qoute, I so freely use in this article, comes from an animation picture that carries a great deal of spiritual weight for me.

I am not sure that all of you have seen "The Land Before Time", by Walt Disney. It is actually a weeping story of a small dinosaur who loses his mother to a T-Rex and embarques on a journey to discover a land where he believes he will find his grandparents. Apart from the obvious, this is but an initiation journey. And the quote... it is from the soundtrack of the animation picture.

I feel that by coming to Porto, I too have embarqued on a journey.

It is 2:37 in the morning. Tomorrow I have a test in EOI, which, I'm pretty sure that, if you are not already familiar with what it stands for, you will not want to know.

2:39 now. I still have to study half of chapter 9 and what am I doing? writing the next post for my blog...

Noone said it was going to be easy... and it's not, quite the contrary. But, I asked for this. I needed this, to prove to myself that I can do and be more. I wanted to challenge my expectations and face some of the things I was hesitating to deal with, such as spreading my wings and flying away from the family nest, even if only for around five moths.

So... what can I do?... what will I do?... what should I do?... to make this experience be a memorable one in a good way. This is not a question for you to answer... this one is mine...

You will just have to learn about it from what I post here... from time to time... when the mood strikes... time allows me to... or the ordeal from an imminent test makes me drink 2 huge cups of coffee and deprive my brain of a night's sleep.

So... this is me... telling you I will NOT lose my way...and, seeing as how I've come so far, I will NOT throw it away.

Therefore... with each passing day.... I am living my story... with faith... hope... and glory... because I know how to hold on to the truth in my heart.

I shall sign this article with the name of the dinosaur I've mentioned, namely Little Foot.

This is good night...

Little Foot